Piața imobiliară din România explodează: Tranzacții de peste 350 de milioane de euro, iar Cluj-Napoca e din nou în centrul atenției investitorilor!

Piața imobiliară din România revine pe creștere, iar Cluj-Napoca rămâne în centrul marilor tranzacții

Piața investițiilor imobiliare din România și-a revenit după un prim trimestru mai slab, iar Cluj-Napoca a fost din nou în atenția marilor investitori, prin tranzacția cu birourile Record Park.

În primele șase luni din 2026, valoarea totală a tranzacțiilor imobiliare la nivel național a fost de 211 milioane de euro, cu 46% mai puțin față de aceeași perioadă a anului trecut. Însă odată cu luna iulie, lucrurile s-au schimbat radical: după ce AFI Europe a preluat un portofoliu de șase parcuri de retail de la MAS Real Estate, volumul tranzacționat în primele șapte luni a depășit deja totalul întregului an 2025, potrivit raportului Marketbeat Investment H1 2026, realizat de Cushman & Wakefield Echinox, potrivit agerpres.

Segmentul office a concentrat cea mai mare parte a activității din prima jumătate a anului, cu tranzacții de 138 milioane de euro, adică aproximativ 65% din tot ce s-a tranzacționat. După finalizarea tranzacției AFI Europe – MAS Real Estate, în valoare de 282 milioane de euro, retailul a redevenit cea mai căutată clasă de active, cu peste 350 de milioane de euro tranzacționați.

Record Park din Cluj-Napoca, printre tranzacțiile care au mișcat piața

Printre cele mai relevante tranzacții ale primei părți a anului se numără complexul de birouri @EXPO din nordul Bucureștiului, parcurile de retail NEST din Miercurea Ciuc și Moinești, clădirea Equilibrium 2 din zona Floreasca – Barbu Văcărescu și, nu în ultimul rând, birourile Record Park din Cluj-Napoca. Prezența unui activ clujean într-un top de tranzacții cu jucători precum AFI Europe sau MAS Real Estate arată că orașul rămâne un reper pentru investitorii imobiliari, alături de București.

Cei mai activi investitori au fost cei din Europa Centrală și de Est, inclusiv românii, cu tranzacții de 144 milioane de euro, adică 68% din total. Pe locul doi, la mare distanță, investitorii turci, cu 52 de milioane de euro, respectiv 25% din volumul total.

Doi jucători noi au intrat pe piața locală: Mondo Development din Turcia, care a preluat birourile @EXPO, și Star Capital Finance din Cehia, noul proprietar al parcurilor NEST din Miercurea Ciuc.

„Piața locală a investițiilor imobiliare a rămas activă, reușind să atragă doi jucători noi (...) în ciuda unui context general cu multiple incertitudini de ordin economic și politic. Pe de altă parte, tranzacția prin care AFI Europe a preluat proiectele Value Centres de la MAS Real Estate pentru 282 milioane de euro, a doua cea mai mare din istoria sectorului imobiliar românesc, ne arată că investitorii bine ancorați în realitatea pieței locale rămân încrezători în performanța acestei industrii”, a declarat Cristi Moga, Head of Capital Markets la Cushman & Wakefield Echinox.

Economia stă rău, dar piața imobiliară ține pasul

Contextul macroeconomic rămâne dificil: economia a intrat în contracție cu 0,3% în trimestrul al doilea, iar inflația s-a apropiat de 10% în prima jumătate a anului. Consultanții Cushman & Wakefield Echinox estimează totuși că o eventuală revenire economică și o stabilizare politică ar putea da un impuls investițiilor în a doua parte a anului, mai multe tranzacții de dimensiuni medii și mari fiind deja în lucru.

Randamentele prime au rămas stabile: 7,25% pentru birouri și centre comerciale prime, 7,5% pentru spațiile industriale și 7% pentru spațiile comerciale de pe Calea Victoriei. Aceste niveluri rămân cu 100-200 de puncte de bază peste media din Europa Centrală și de Est, ceea ce menține România atractivă pentru investitorii care caută un echilibru între risc și randament.

Comentarii Facebook