Piața imobiliară din Cluj, în cădere liberă: numărul de locuințe vândute a scăzut cu 15%

Anul 2025 se prevede a fi unul greu pentru lumea de afaceri a României, iar piața imobiliară pare că a primit o lovitură încă din prima lună a anului, acesta fiind în cădere liberă în aproape toate județele din țară. Conform celor mai recente date, în ianuarie s-au vândut puțin peste 8.400 de locuințe, un număr semnificativ mai mic decât cel din prima lună a anului 2024, când peste 10.000 de tranzacții au avut loc, conform unei analize Storia.

Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) a publicat datele colectate pentru luna ianuarie a anului 2025, iar conform acestora, situația pare întunecată pentru agenții imobiliari. Astfel, în tot județul Cluj s-au vândut doar 431 de locuințe, cu 15,6% mai puține decât în luna ianuarie a anului trecut, când s-au înregistrat 511 tranzacții.

Pentru a pune în context aceste numere, județul Cluj a înregistrat a șasea cea mai mare scădere de tranzacții din țară, cele mai afectate județe, raportat la numărul de locuitori, fiind Iași și Timiș. Numărul de locuințe vândute aici au scăzut cu 59,1%, respectiv 42,9%, conform datelor oficiale.

storiaianuarie2025-ezgif.com-webp-to-jpg-converter.jpg

Monica Dudău, reprezentantă a platformei Storia, a explicat că această scădere se datorează atât situației politice din România, care din 2024 este instabilă, cât și din cauza reglementărilor fiscale ale Guvernului. „Scăderea generală a pieței din România în luna ianuarie este justificată parțial de incertitudinea din zona politică, începută la sfârșitul lunii noiembrie și care a continuat apoi în luna decembrie cu numeroase neclarități legate de politicile fiscale pentru anul 2025” a susținut aceasta.

Ea a mai explicat că, în mod normal, luna ianuarie înregistrează mai puține tranzacții decât restul anului și că un număr mai de vânzări mai mic este de așteptat: „În plus, în mod tradițional, numărul de tranzacții imobiliare din luna ianuarie este mic comparativ cu tranzacțiile care au loc ulterior în lunile de primăvară”.

Totuși, reprezentanta Storia a afirmat că există o anomalie de data aceasta, care indică că piața imobiliară va continua să scadă. „Cu toate acestea, având în vedere creșterea semnificativă a cererii pe platforma noastră, respectiv +84% în ianuarie față de decembrie și +41% comparativ cu ianuarie 2024, estimăm că piața imobiliară va continua să urmeze un trend ascendent” a mai spus Monica Dudău.

Comentarii Facebook