Duminica 28 Aprilie

Pensiile speciale ale parlamentarilor au fost eliminate, după votul istoric dat luni în Parlament


Plenul reunit al celor două camere ale Legislativului a votat astăzi eliminarea pensiilor parlamentarilor. 

Deputații și senatorii au adoptat luni, cu 382 voturi pentru și 3 abțineri eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor. Conducerea PNL i-a avertizat pe parlamentarii liberali că vor fi excluși din partid dacă nu vor vota în favoarea proiectului de lege.

Iniţiativa legislativă are ca obiect de reglementare abrogarea dispoziţiilor capitolului XI din Legea nr. 96/2006, care vizează acordarea dreptului la indemnizaţia pentru limita de vârstă, drept de care beneficiază deputaţii şi senatorii.

Votul de azi are o semnificație aparte pentru întreaga clasă politică. Mesajul lui este că începem reforma pensiilor speciale cu noi înșine. Arătăm în acest fel că avem voința și determinarea să eliminăm pensiile speciale ale parlamentarilor, înainte de a face același lucru cu alte categorii de pensii speciale. 

După cum știți, reforma pensiilor speciale este un obiectiv al actualei Coaliții, pe care l-am asumat public și prin programul de guvernare. Vrem să realizăm acest obiectiv din două mari motive. În primul rând, pentru că o astfel de reformă ar așeza sistemul de pensii din țara noastră pe baze corecte, cu reguli unitare, aplicabile tuturor. Asta ne va permite să avem un sistem de pensii echitabil și sustenabil pe termen lung. 

Un alt motiv important al acestei reforme este determinarea de a accesa toate fondurile din PNRR. România nu-și poate permite să piardă aceste fonduri, iar angajamentul Coaliției de guvernare este să realizăm toate jaloanele și reformele, inclusiv cea a pensiilor speciale, astfel încât să tragem toți banii pe care îi avem la dispoziție", a spus Nicolae Ciucă.

Comentarii Facebook