Sambata 26 Octombrie

Până la 1500 de lei subvenții pentru plata chiriei în Cluj: Proiectul se află în dezbatere publică


Primăria orașului Cluj-Napoca organizează o dezbatere publică ce priveşte aprobarea Regulamentului de acordare a ajutorului pentru plata chiriei persoanelor singure şi familiilor cu domiciliul sau reşedinţa pe raza municipiului Cluj- Napoca, joi, 13 iunie, 2024, de la ora 17:00.

Discuțiile vor avea loc în sistem hybrid: fizic – în Sala de Sticlă a Primăriei Cluj-Napoca – str. Moților nr. 3 și online, pe platforma Cisco Webex.

Persoanele care doresc să ia cuvântul în cadrul dezbaterii se pot înscrie cu minim patru ore înainte de începerea evenimentului.

În funcție de evaluarea situației sociale, Primăria Cluj-Napoca, oferă o sumă de până la 1500 de lei pentru plata primului an de chirie, persoanelor sub vârsta de 35 de ani, persoanelor singure și victimele abuzului domestic. 

O analiză mai detaliată a celor 302 de persoane singure/familii care au beneficiat de ajutor pentru plata chiriei, arată faptul că un procent de 50% dintre acestea au rămas în situația de vulnerabilitate, fiind necesar în continuare suport în ceea ce privește locuirea și după cei trei ani în care au fost sprijiniți cu ajutorul pentru plata chiriei.

Doar o jumătate din aceste familii și-au permis plata unei chirii sau au reușit o stabilizare locativă. Astfel, pentru sprijinul acestor familii s-a decis prelungirea perioadei de acordare ajutorului financiar pentru plata chiriei de la 36 de luni, până la 60 de luni, conform documentației studiate.


Comentarii Facebook