Ministerul Energiei, anunț ferm pentru toți românii: „Situația energetică este sub control”! Nu sunt anticipate probleme deosebite în aprovizionare

Ministerul Energiei anunță că sistemul energetic național este stabil, după oprirea reactorului 2 de la Cernavodă

Situația energetică a României este sub control, iar capacitățile de producție disponibile funcționează la maximum pentru a acoperi golul lăsat de indisponibilizarea reactorului 2 al centralei nucleare de la Cernavodă, anunță Ministerul Energiei. Pentru cel puțin această săptămână, nu sunt anticipate probleme în alimentarea cu energie electrică a țării, potrivit agerpres.

Anunțul vine după reuniunea Comandamentului Energetic, care a avut loc marți la sediul Dispecerului Energetic Național și a fost coordonată de secretarul de stat în Ministerul Energiei, Cristian Bușoi.

Participanții au analizat situația energetică la nivel național și regional, evoluțiile prognozate pentru perioada următoare, prognozele meteo pentru următoarele 10 zile, starea capacităților de producție a energiei electrice și riscurile care ar putea afecta funcționarea sistemului energetic național.

Ce grupuri energetice au fost repornite

„În acest moment, situația energetică este sub control. Capacitățile de producție disponibile funcționează la capacitate maximă și contribuie la compensarea indisponibilizării reactorului 2 al CNE Cernavodă. Începând de ieri, au fost repuse în funcțiune grupul 4 de la Rovinari, precum și grupul de rezervă de la Paroșeni, contribuind astfel la creșterea capacităților disponibile pentru producerea de energie electrică”, transmite Ministerul Energiei.

La acestea se adaugă producția pe bază de gaze naturale, care se menține ridicată, și aportul bun al centralelor fotovoltaice, susținut de vremea favorabilă din aceste zile.

Capacitățile de import rămân și ele în parametri normali, ceea ce completează tabloul unui sistem care face față consumului.

„Aceste elemente, coroborate cu capacitățile de import disponibile, care se mențin în parametri normali, indică faptul că, cel puțin pentru această săptămână, nu sunt anticipate probleme deosebite în ceea ce privește asigurarea aprovizionării cu energie electrică a României. Autoritățile și operatorii din sectorul energetic monitorizează în permanență evoluția situației și capacitatea sistemului de a răspunde necesarului de consum, astfel încât să fie menținută siguranța și stabilitatea Sistemului Energetic Național”, se mai arată în informarea Ministerului Energiei.

Cine a participat la ședință

La reuniune au fost prezenți reprezentanți ai Ministerului Energiei, Transelectrica și ai Dispecerului Energetic Național, alături de reprezentanții principalilor producători și distribuitori de energie electrică din România și ai Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). Au fost invitați și reprezentanți ai Administrației Naționale „Apele Române” și ai Institutului Național de Meteorologie.

Monitorizarea sistemului continuă zilnic, iar autoritățile spun că vor interveni dacă evoluția consumului sau a vremii schimbă datele problemei.

Comentarii Facebook