Masa de Paște se scumpește dramatic în 2026: pudra de cacao a explodat cu aproape 50%, ciocolata cu 29%: Ce a mai rămas ieftin pe rafturile magazinelor
Masa de Paște se scumpește drastic: pudra de cacao și ciocolata, cele mai mari creșteri; o singură categorie a scăzut
Alimentele tradiționale de Paște s-au scumpit semnificativ față de anul trecut. Datele Institutului Național de Statistică (INS), analizate comparativ între februarie 2025 și februarie 2026, arată că unele produse de bază s-au ieftinit după buzunarul românilor cu zeci de procente, portivit agerpres.
Cel mai mare salt de preț l-a înregistrat pudra de cacao, care s-a scumpit cu 46,33% față de aceeași perioadă a anului trecut. Pe locul doi se află ciocolata, cu un plus de 29,02%, ceea ce înseamnă că pregătitul cozonacului tradițional costă acum considerabil mai mult decât în 2025.
- Miezul de nucă s-a scumpit cu 17,48%, iar cozonacul cumpărat gata pregătit a urcat cu 15,66%.
- Ouăle — poate cel mai simbolic produs de Paște — s-au scumpit cu 14,3%. Pâinea a crescut cu 10,12%.
- Rahatul simplu sau mixt a urcat cu 9,11%, carnea de oaie și miel cu 8,85%, esența de rom cu 7,68%, iar vinul cu 6,9%.
Brânzeturile, creșteri mai mici
Brânzeturile tradiționale au avut majorări mai temperate: brânza de vacă (telemea) s-a scumpit cu 6,33%, iar brânza de oaie (telemea) cu 3,69%. Dintr-un coș de cumpărături de Paște, aproape totul costă mai mult. Excepția vine de la ridichile de lună, care s-au ieftinit cu 5,51%. Ceapa verde a urcat cu 2,78%, salata verde cu 1,8% — creșteri mici, dar prezente.
1 Comentariu