Hidroelectrica, companie deținută de stat, angajează 280 de persoane pe salarii de 10.000 de lei. A vândut energia la preț dublu anul trecut


Hidroelectrica, companie deținută de statul român, caută să angajeze câteva sute de oameni, iar salariul ajunge la 2.000 de euro, adică circa 10.000 de lei. Amintim că în primele 9 luni ale anului 2022, cel mai mare producător de energie electrică din România, a avut un profit net de 3,5 miliarde lei, cu 37% mai mare faţă de cel din perioada similară a anului 2021, potrivit unui raport publicat de Fondul Proprietatea, acţionar minoritar al companiei.

Consiliul de Supraveghere de la Hidroelectrica a aprobat solicitarea conducerii companiei de stat de a mări organigrama cu încă 280 de posturi. Inițial, schimbarea organigramei trebuia aprobată înainte de Crăciun, dar membrii Consiliului de Supraveghere au refuzat atunci să voteze propunerea lui Bogdan Badea, directorul companiei. În baza notei întocmite de directoratul Hidroelectrica, s-a decis înființarea a 280 de noi posturi. Dintre acestea, 180 sunt la sediul din București, acolo unde se află și conducerea executivă a societății de stat.

Pe lângă angajări, la sediul central din București ar urma să se realizeze și transferuri din sucursale. Astfel, aici ar ajunge să lucreze 726 de persoane față de 397 în acest moment. Angajări se mai fac și la departamentul de furnizare a energiei pentru clienții casnici. 

Lista de angajări propuse mai cuprinde zeci de posturi de șefi servicii, experți, economiști, ingineri, juriști. Cele 280 de posturi create costă 50,9 milioane de lei anual sau 10 milioane de euro. Asta înseamnă aproximativ 190.000 lei pe și 3.400 euro pe lună.

La un cost de 3.400 de euro pentru un loc de muncă, sumă în care sunt incluse și taxele, salariul mediu net este de 2.000 de euro pentru fiecare nou angajat, reiese din informațiile obținute de Europa Liberă. Purtătorul de cuvânt al Hidroelectrica, Bogdan Buciu, spune că angajările sunt necesare pentru că Hidroelectrica are probleme cu serviciul de distribuție a energiei către populație.

Comentarii Facebook