Gazul din România se scumpește cu încă 40%


Prețul gazelor crește în continuare atât timp cât cererea este mai mare decât oferta, spun experții în energie. Pe bursă se vinde acum mai scump cu 40%.

Piața nu are o ofertă mai mare decât cererea, iar gazele nu se pot ieftini. 

Pe bursa Română de Mărfuri, gazele naturale cu livrarea în primul trimestru din 2022 se vând la 580 de lei pe mwh, față de 410 lei pe mwh în urmă cu o lună, scrie Antena3.ro.

Într-o singură lună, gazele naturale s-au scumpit pe piața angro la bursă cu 40%.

Românii vor simți scumpirile din aprilie 2022 pentru că, până atunci, prețurile sunt plafonate de stat. 

În luna aprilie a acestui an, românii plăteau un preț mediu de 125 de lei pe mwh, iar în aprilie 2022 prețul ar putea urca chiar și la 630 de lei pe mwh, potrivit prețurilor de pe bursă. Asta ar însemna o scumpire de 400% pentru facturile românilor. 

Consecințele se vor vedea în prețurile consumatorilor finali, dar nu neapărat la factura de gaze, ci la faptul că vor plăti prețuri mai mari pentru produsele care utilizează gazul, pentru că în principal sunt afectați consumatorii industriali, aceia cărora le expiră contractele la sfârșitul acestui an și care vor trebui să facă contracte noi pentru alte prețuri. 

Această situație se datorează faptului că există cerere din ce în ce mai mare, este o situație geopolitică destul de complexă, Rusia a declarat că nu va suplimenta cantitățile de gaze și atunci devine o cerere mare pentru o ofertă mică”, a declarat Cătălin Niță, Federația Patronală Petrol și Gaze


Comentarii Facebook