Final de an nebun pe piața auto! Mii de români și-au luat mașini noi în decembrie, iar Dacia a rupt topurile

Explozie pe piața auto din România la final de 2025. Decembrie a adus un record de înmatriculări

Piața auto din România a încheiat anul 2025 pe un trend ascendent, impulsionată decisiv de un final de an spectaculos. Luna decembrie a adus un adevărat boom al înmatriculărilor, pe fondul livrărilor concentrate ale autoturismelor achiziționate prin Programul Rabla, dar și al unor factori legislativi care au accelerat deciziile dealerilor.

Ultima lună a anului a consemnat un volum record de 21.312 autoturisme înmatriculate, în creștere cu 54,36% față de aceeași perioadă a anului trecut. La nivel general, incluzând toate tipurile de vehicule, s-au înregistrat 27.228 de unități, ceea ce reprezintă un avans de aproape 40%. Practic, decembrie a avut aproape dublul înmatriculărilor față de luna noiembrie și mult peste media lunară a anului 2025, potrivit Profit.ro.

Principalul motor al acestei creșteri a fost Programul Rabla, care s-a derulat exclusiv spre finalul anului. Astfel, livrările pentru mașinile cumpărate cu tichete au fost concentrate într-un interval scurt de timp. La acest efect s-au adăugat și înmatriculările realizate de dealeri, în contextul unor schimbări legislative, care au generat un plus artificial de volum.

Piața auto pe tot anul: creștere moderată, dar stabilă

Chiar dacă în luna noiembrie piața auto înregistra un ușor declin de peste 1%, finalul puternic de an a schimbat complet bilanțul. În total, 156.803 autoturisme au fost înmatriculate în România în 2025, ceea ce înseamnă o creștere de 3,7% față de anul precedent, respectiv un plus de aproximativ 5.700 de mașini.

În schimb, segmentul de vehicule comerciale ușoare a continuat să scadă. Doar 1.725 de unități au fost înmatriculate în decembrie, înregistrând un declin semnificativ de 29,1%.

Dacia domină clasamentul mărcilor, chinezii câștigă teren

În luna decembrie, Dacia a fost lider detașat al pieței, cu 6.796 de autoturisme înmatriculate – un volum comparabil cu perioadele de vârf din urmă cu două decenii. Pe următoarele poziții s-au clasat Renault (2.638 unități), Toyota (1.724) și Skoda (1.148).

Un element notabil îl reprezintă ascensiunea mărcilor chinezești. MG a urcat pe locul 8 în clasamentul general, cu 525 de autoturisme, în timp ce BYD a intrat în Top 10, cu 405 unități înmatriculate.

Clasamentul modelelor din decembrie a fost condus de Dacia Duster, cu 2.195 de unități, devansând la limită Dacia Logan (2.133). Pe locul al treilea s-a produs o premieră: Renault Clio, cu 1.165 de vehicule, a fost primul model non-Dacia care a urcat pe podium, semn că noua generație a prins bine pe piața românească.

Topul este completat de Sandero, Bigster și Jogger, urmate de Toyota Corolla, Skoda Octavia și Hyundai Tucson.

Dacia Spring, liderul electricelor

În segmentul electric, Dacia Spring a fost cea mai vândută mașină, cu 285 de unități, fiind urmată de Ford Puma, cu 261 de vehicule, care include și versiuni cu motorizări electrificate.

Finalul de an confirmă faptul că piața auto din România rămâne puternic influențată de programele guvernamentale și de schimbările legislative, dar și că preferințele cumpărătorilor încep să se diversifice tot mai mult.

Comentarii Facebook