Fără drumuri și birocrație! Ajutorul pentru energie intră direct pe factură pentru milioane de români


Ministerul Energiei pregătește schimbarea mecanismului de acordare a voucherului de 50 de lei pentru plata facturilor la energie, destinat consumatorilor vulnerabili. Potrivit ministrului Energiei, Bogdan Ivan, autoritățile lucrează împreună cu operatorii de distribuție și furnizare pentru ca suma să fie scăzută automat din factură, fără proceduri suplimentare pentru beneficiari.

Actuala schemă de sprijin este valabilă până la 31 martie, iar noul sistem ar putea deveni funcțional imediat după această dată. Măsura ar urma să se aplice persoanelor cu venituri reduse, de exemplu sub pragul de 2.000 de lei, eliminând necesitatea înscrierii pe platforme, deplasările la poștă sau ridicarea cardurilor fizice, scrie digi24.ro. 

Fără drumuri și birocrație! Ajutorul pentru energie intră direct pe factură pentru milioane de români

Conform estimărilor Ministerului Energiei, aproximativ 2,1 milioane de puncte de consum, reprezentând circa 3,5 milioane de persoane, ar putea beneficia de această formă simplificată de sprijin. Ministrul a precizat că obiectivul este protejarea consumatorilor vulnerabili și reducerea birocrației.

Totodată, Bogdan Ivan i-a încurajat pe consumatorii casnici să utilizeze comparatorul de prețuri al ANRE și să își aleagă furnizorii cu cele mai avantajoase oferte, în contextul noilor tarife apărute la începutul anului.

Voucherul de 50 de lei a fost introdus din vara anului trecut și este acordat lunar unui număr de aproximativ patru milioane de persoane vulnerabile. Declarațiile au fost făcute după ședința Comandamentului Energetic Național, convocată în contextul prognozelor meteo și al monitorizării funcționării sistemelor energetice naționale.

Comentarii Facebook