Marti 2 Martie

Euphoria Biergarten, amendă de 30.000 de lei. Au închis de bună voie timp de 24 de ore


Localul Euphoria Biergarten a fost amendat cu 30.000 de lei, după un control făcut de Protecția Consumatorilor Cluj.

Verificările au avut loc recent, iar administratorii au ales singuri să închidă timp de 24 de ore pentru a curăța bucătăria. 

Interesant este că până când inspectorii au semnat condica de control și s-au pregătit, cei de la Euphoria Biergarten s-au apucat să lipească pe toate recipientele cu alimente etichete cu data controlului, acestea nefiind etichetate așa cum cere legea. În momentul în care inspectorii au verificat, spre exemplu, oala cu supă, aceasta era mai puțin de jumătate plină, cu toate că în acea zi nu s-a vândut supă care să justifice consumul, după cum arătau bonurile de casă.

După neregulile găsite, administratorii localului au decis singuri să închidă pentru a evita probleme mai mari. Problemele de igienă depistate nu au fost mari, iar după câteva ore lucrurile au revenit în normele cerute de lege. 

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, ne puteți sesiza pe Whatsapp (0722804093) sau pe Facebook.

Comentarii Facebook