Cluj: Scandal pe 90 de milioane de euro la Baza NATO Câmpia Turzii. O firmă spune că a câștigat deja lucrarea care e scoasă la licitație


Licitația inițiată luna aceasta de Ministerul Apărării Naționale (MApN) pentru faza a doua de extindere și modernizare a bazei aeriene de la Câmpia Turzii, estimată la 446,4 milioane lei plus TVA, a fost deja contestată.

Această bază strategică, utilizată de avioanele multirol F-16 și dronele MQ-9 Reaper, joacă un rol important în sprijinirea misiunii NATO pentru Ucraina, iar în acest context proiectul licitat vizează „îmbunătăţirea posibilităţilor de operare pe aerodromul Câmpia Turzii prin realizarea în zona aerodromului a facilităţilor minime necesare operării în condiţii de siguranţă a unei escadrile dotată cu aeronave de luptă multirol şi dezvoltarea facilităţilor existente pentru asigurarea sprijinului logistic necesar

Prima contestație a fost depusă de consorțiul condus de Leviatan Design, câștigător al unei primei faze a proiectului, acum 4 ani, care susține că deține calitatea de antreprenor pentru toate fazele proiectului. Ca atare, solicită anularea licitației actuale:

″(...) urmare a atribuirii Procedurii inițiale, unde Subscrisa alături de toți membrii Asocierii deține(m) calitatea de Antreprenor (contractant inițial) în legătură cu întregul Proiect, am proiectat întregul obiectiv de investiție și ne aflăm în plină execuție a fazei I a Proiectului. Totodată, în Procedura inițială, Subscrisa alături de toți membrii Asocierii, deține(m) calitatea de Antreprenor (contractant inițial) în vederea atribuirii următoarelor faze de execuție ale Proiectului supus în întregime Procedurii inițiale.

(...) solicităm respectuos Consiliului să constate că demersul inițierii Procedurii de licitație restrânsă actuale este nelegal, aceeași Autoritate contractantă obligându-se la contractarea fazei ulterioare ce face obiectul prezentei proceduri de atribuire prin NFPAP (procedură de negociere fără publicarea unui anunț de participare – n.r.), lansând totodată demersurile preliminare aceste proceduri. Astfel, solicităm respectuos Consiliului să oblige Autoritatea contractantă la anularea actualei Proceduri publice, aceasta fiind inițiată cu nerespectarea obligațiilor contractuale asumate de părți prin Procedura inițială aferentă obiectivului de investiție și Contractul nr. A(S) 639/07.07.2021″, se menționează în contestație, adresată Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC).

O a doua contestație vine din partea companiei Aduro SRL, care consideră criteriile de selecție disproporționate și neconforme cu legislația.

″(...) aceste criterii de calificare și selecție au un caracter profund disproporționat, contribuind, totodată, la distorsionarea concurenței. Astfel, prin impunerea acestor criterii de calificare și selecție, Autoritatea Contractantă a încălcat atât dispozițiile de drept național, cât și pe cele unionale privind modul de formulare a criteriilor de calificare și selecție. (...) ” susține firma ADURO, care spune că a realizat lucrări similare la baza Mihail Kogălniceanu, fără a fi nevoie de asemenea condiții restrictive de participare.

Termenul-limită de depunere a ofertelor pentru această etapă a fost prelungit până la 6 februarie, dar procedura rămâne sub semnul întrebării din cauza acestor dispute.

Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu” din Câmpia Turzii este una de importanță strategică nu doar pentru Armata Română, ci și pentru NATO. Aici au loc periodic exerciții sub egida alianței nord-atlantice. Guvernul României a aprobat în 2024 o hotărâre privind găzduirea, la Câmpia-Turzii, a unei misiuni de asistență de securitate și instruire NATO pentru Ucraina, denumită NATO-NSATU.

La baza aeriană din județul Cluj sunt operate 15 aeronave multirol F-16, utilizate în special pentru misiuni de poliție aeriană, sub comandă NATO.Tot aici operează o structură a armatei SUA, echipată cu drone MQ-9 Reaper.


Comentarii Facebook