Ce ajutoare se vor majora automat din martie. Milioane de români sunt vizaţi de noile schimbări


De la 1 martie 2022 se vor majora automat mai multe ajutoare de stat. Indicele social de referinţă va creşte cu 5,1%, datorită unei legi adoptate în vara anului 2021, ceea ce înseamnă că valoarea va creşte la 525,5 de lei, de la 500 cât e în prezent .

Noua lege prevede indexarea anuală a ISR cu 100% din rata inflației drept indicator care reflectă creșterea medie pe an a prețurilor, declară Antena 3 într-un articol. 

Valoarea indicatorului social de referinţă se actualizează, din oficiu, în fiecare an, la data de 1 martie, cu rata medie anuală a inflaţiei din anul precedent, indicator definitiv, comunicat de Institutul Naţional de Statistică. În situaţia în care rata medie anuală a inflaţiei are valoare negativă se păstrează ultima valoare a indicatorului social de referinţă”, se precizează în Legea 225/2021, publicată în Monitorul Oficial din 27 iulie 2021. Astfel, de la 1 martie cresc alocațiile, ajutorul pentru șomaj, cât și indemnizația pentru creșterea copilului de până la 2 ani și ajutorul pentru încălzire.

Creșterea ISR aduce la o majorare a pragului de venituri până la care o persoană fără loc de muncă poate intra în categoria șomerilor

Conform calculelor avocatnet.ro, venitul minim garantat va fi următorul de la data de 1 martie (pe baza creșterii ISR):

  • 148,7 lei (0,283 ISR) pentru o persoană singură;
  • 268 lei (0,510 ISR) pentru familiile formate din două persoane;
  • 375,2 lei (0,714 ISR) pentru familiile formate din trei persoane;
  • 464,5 lei (0,884 ISR) pentru familiile formate din patru persoane;
  • 553,8 lei (1,054 ISR) pentru familiile formate din cinci persoane;

În același timp, se va majora și indemnizația de șomaj, care depinde de stagiul de cotizare, astfel:

  • 75% din valoarea ISR (394 de lei), pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puțin un an;
  • 75% din valoarea ISR, la care se adaugă o sumă calculată prin aplicarea (asupra mediei salariului de bază lunar brut pe ultimele 12 luni de stagiu de cotizare) unei cote procentuale diferențiate în funcție de stagiul de cotizare: 3%, pentru persoanele cu un stagiu de minimum trei ani; 5%, pentru persoanele cu un stagiu de minimum cinci ani; 7%, pentru persoanele cu un stagiu de minimum zece ani; 10%, pentru persoanele cu un stagiu de minimum 20 de ani.

Comentarii Facebook