Cât va costa curentul în perioada 01.01.2024 - 30.06.2024


Prețul energiei electrice pentru consumatorii casnici expiră la data de 31.12.2023, în conformitate cu prevederile contractuale, iar apoi vor fi aplicate tarife noi. 

Astfel, în perioada 01.01.2024 și până la 30.06.2024, potrivit OUG nr. 27/2022, cu modificările și completările ulterioare, prețul final facturat plafonat al energiei electrice furnizate clienților casnici în perioada 1 ianuarie 2023 - 31 martie 2025 este:

  • maximum 0,68 lei/kWh, cu TVA inclus, pentru consumul realizat în perioada 1 ianuarie 2023 – 31 martie 2025 de către următoarele categorii de clienți:
  • clienții casnici al căror consum lunar este cuprins între 0 și 100 kWh inclusiv;
  • clienții casnici la al căror loc de consum locuiesc persoane care utilizează dispozitive, aparate sau echipamente medicale alimentate de la rețeaua electrică, necesare efectuării tratamentelor medicale pe baza confirmării de la medicul specialist și a unei cereri depuse în scris la Electrica Furnizare S.A, urmând ca prețul final facturat să se aplice de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-au depus documentele menționate;
  • clienții casnici care au în întreținere cel puțin 3 copii cu vârsta de până la 18 ani, respectiv 26 de ani, în cazul în care urmează o formă de învățământ, în baza unei cereri și a unei declarații pe propria răspundere depuse în scris la Electrica Furnizare S.A., urmând ca prețul final facturat să se aplice de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-au depus documentele menționate;
  • clienții casnici familii monoparentale, care au în întreținere cel puțin un copil cu vârsta de până la 18 ani, respectiv 26 de ani în cazul în care acesta urmează o formă de învățământ, în baza unei cereri și a unei declarații pe propria răspundere depuse în scris la Electrica Furnizare S.A., urmând ca prețul final facturat să se aplice de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-au depus documentele menționate.
  • maximum 0,80 lei/kWh, cu TVA inclus, pentru consumul realizat în perioada 1 ianuarie 2023 – 31 martie 2025 de către clienții casnici al căror consum lunar la locul de consum este cuprins între 100,01 și 255 kWh. Consumul de energie electrică cuprins între 255 și 300 kWh/lună se facturează la prețul de 1,3 lei/kWh, cu TVA inclus. În cazul în care consumul depășește 300 kWh/lună, întreg consumul se facturează la prețul de 1,3 lei/kWh, cu TVA inclus.
  • maximum 1,3 lei/kWh, cu TVA inclus, pentru consumatorii casnici care nu sunt prevăzuți la lit. a) și b).

Atât prețurile, cât și alte elemente prevăzute mai sus, pot fi ulterior și oricând modificate prin acte normative ale autorităților competente, în funcție de evoluțiile înregistrate pe piețele interne și internaționale de energie electrică. 

Aceste prețuri plafonate sunt aplicabile de către toți furnizorii de energie electrică, însă, în situația în care nu sunteți de acord cu modificările notificate privind prețul de furnizare, aveți dreptul de a denunța unilateral și în mod gratuit contractul printr-o notificare transmisă către furnizor și recepționată de acesta înainte de expirarea valabilității prețului în vigoare la momentul notificării, conform prevederilor contractuale.

Comentarii Facebook