Sambata 28 Ianuarie

Boc despre opoziția Austriei pentru aderarea la Schenghen! Fostul premier, întrebat ”Cum a ajuns Petrom la OMV?”


Primarul Emil Boc spune că opoziția Austriei față de aderarea României la Schengen  umilește țara noastră și poporul român. 

Fostul premier este șocat că Austria se poartă așa, deși are investiții majore în România. Întrebat cum a ajuns Petrolul la austrieci, Emil Boc a spus că e treaba altora, dar că el a fost ”consternat când am ajuns prim-ministru și am văzut contractul cu OMV - Petrom, cu 600 de milioane de dolari, iar România avea avea obligație de 300 de milioane de dolari să închidă batalurile pe banii noștri (n.red. batal (batale): Groapă de depozitare a țițeiului, a noroiului rezultat prin săpare sau a diverselor reziduuri de fabricație din industria petrolului. Se utilizează și la decantarea mâlului rămas dela epurarea apelor uzate). A fost un contract profund dezavantajos pentru statul român. Dar acum nu putem întoarce morții de la groapă.

Atunci îmi pun întrebarea legitimă. Dacă tu ai investiții majore în acea țară: domeniul bancar, sistemul energetic, cum poți să te opui? Dacă crezi că țara nu prezintă credibilitate, atunci te retragi de acolo. Spui că pleci în altă țară, care prezintă siguranță.

Chestia asta nu are nicio logică. Așa îți bați joc de o țară, umilești un popor, pentru că tu ai probleme la guvernare și vrei să câștigi voturi interne. 

Trebuie să îți amintești de Avram Iancu, pentru că și Avram Iancu s-a simțit trădat de către împăratul Austriei și scrisoarea nu a mai ajuns unde trebuie”, a explicat primarul Emil Boc. 

Fostul premier a spus că mai sunt câteva variante de lucru: Austria să renunțe la păreri, să accepte o amânare a deciziei cu câteva luni sau chiar să se opună definitiv. 

Comentarii Facebook