Duminica 6 Octombrie

Bani la salariu pentru cei care văd fapte de corupție. Vezi dacă te încadrezi în categoria de angajați


Un proiect de lege propune mărirea salariilor angajaților care descoperă ilegalități comise de colegi la locul de muncă. 

Potrivit proiectului, „personalul militar, poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personalul civil care desfăşoară activităţi privind prevenirea şi combaterea corupţiei în rândul personalului propriu beneficiază de majorarea soldei de funcţie/salariului de funcţie/salariului de bază cu 12,5%.”

Salariile în aceste domenii sunt destul de mari, așa că și recompensele pot fi unele apreciabile.

Condiția pentru a beneficia de această bonificație este de a desfășura activități de prevenire și/sau combatere a corupției, după cum urmează :

  • Informarea, respectiv sesizarea instituţiilor abilitate atunci când sunt indicii cu privire la încălcarea legii prin fapte din sfera corupţiei
  • Colaborarea cu instituţiile abilitate în vederea combaterii acţiunilor specifice corupţiei în rândul personalului propriu
  • Realizarea de activităţi de control şi audit intern
  • Identificarea şi monitorizarea vulnerabilităţilor ce se pot materializa în fapte de corupţie, în rândul personalului din subordine şi propunerea conducătorului ierarhic superior sau conducătorului instituţiei, după caz, a măsurilor cu caracter administrativ pentru combaterea corupţiei; în situaţia în care apar indicii cu privire la săvârşirea unor fapte din sfera corupţiei, sesizarea instituţiilor abilitate


Comentarii Facebook