Vineri 12 August

Amenzile de aproape 30.000 de lei nu-i sperie pe bugetarii care vor să vândă voucherele de vacanță


Unii bugetari nu se sperie nici de amenzi de 30.000 de lei, astfel decid să vândă voucherele primite de la stat, în loc să meargă în vacanță. De multe ori chiar mai ieftin decât valoarea tichetului. Și deși mulți hotelieri își dau seama că persoana care vine cu voucherele la cazare nu este titularul, au găsit o alternativă pentru a evita legea.

Deși cunosc riscul, mulți hotelieri și-l asumă. Au început concediile, a reînceput şi sezonul de bişniţă. Deşi în teorie voucherele de vacanţă sunt nominale şi netransmisibile, mulţi bugetari încearcă să le vândă. Însă practica devine tot mai periculoasă, scrie Observator.

La început tichetele de vacanță se emiteau pe hârtie. Mai puteau încerca câte unii să le folosească pe alt nume. Acum nu se mai poate. Există carduri personale, e ca un card bancar și plata se face cu cititoarele de la POS într-un mod destul de securizat.”, explică Adrian Voican, vicepreședinte Asociația Națională a Agențiilor de Turism.

Adevărul este că nici cardurile nu reuşesc să oprească traficul de tichete de vacanţă. Cei care le cumpără primesc o poză după el față-verso și PIN-ul, însoțit de o fotocopie de buletin.

Bugetarii care sunt prinși în asemenea situații riscă amenzi de până la 26.600 de lei, iar în măsura în care unitățile de cazare au astfel de practici riscă să fie amendați cu până la 13.300 de lei. De asemenea, dacă agențiile de turism sunt prinse că sunt părtașe, riscă să li se retragă licența. Tichetele de vacanță destinate bugetarilor expiră după un an. Ele pot fi folosite doar la hotelurile din România, acreditate de Ministerul Turismului. 

Comentarii Facebook