Amenzi de 5.000 de lei pentru părinții care nu semnează contractele cu școlile: Detalii despre noul regulament educațional


Începând cu anul şcolar 2024-2025, părinţii sunt obligați să participe la ședințele cu diriginții. Cei care vor refuza semnarea contractelor cu şcoala sau grădiniţa ar putea să fie amendaţi cu sume între 1.000 și 5.000 de lei sau muncă în folosul comunităţii. 

Măsura este prevăzută în noile reguli impuse de ministrul Educaţiei, Ligia Deca, pentru noul an şcolar. 

Aşadar, de anul acesta părinţii sunt obligați să participe la ședințele cu diriginții, să se asigure că elevii au o ținută decentă, dar și să înlocuiască obiectele distruse de copiii lor la școală. 

În plus, părintele, conform contractului, va trebui să fie de acord cu servicii de consiliere pentru copil, în cazul în care acesta are nevoie.

Comentarii Facebook