Unul dintre cele mai populare jocuri din istorie va fi transformat într-un film de lungmetraj


Compania producătoare de jocuri Blizzard a anunțat o dată oficială pentru lansarea filmului World of Warcraft, 18 decembrie 2015. Reprezentanții companiei au făcut anunțul în cadrul evenimentului BlizzCon.

Filmul este încă în stadiul de proiect, respectiv nu s-a început filmarea propriu-zisă a acestuia. Ideea filmului se va baza pe primul contact dintre Orci și oameni, Lothar și Durotar. Prima impresie a publicului atunci când s-a discutat despre film a fost că acesta va fi o animație. Blizzard dorește însă o reprezentare fotorealistică a acestuia, cel mult jumătate din secvențe find generate pe computer, iar cealaltă jumătate, filmată, scrie playtech.ro.

NU se știe încă în ce părți ale Azeroth-ului, lumea din joc, vor fi reprezentate în peliculă, însă reprezentanții companiei susțin că totul va fi extrem de realist și foarte detaliat, iar chiar dacă spectatorii nu au habar de jocul pe care se bazează filmul tot vor putea înțelege acțiunea.

FIecare personaj va avea un rol vital, însă cea mai importantă va fi lumea în care se desfășoară acțiunea.

Comentarii Facebook