UNTOLD 2020: Fanii festivalului vor putea vedea pe YouTube show-uri nedifuzate până acum ale artiștilor care au urcat pe scena de pe Cluj Arena


Organizatorii unuia dintre cele mai mari festivaluri de muzică din Europa, UNTOLD, vin cu surprize pentru fanii festivalului pentru cele patru zile în care sute de mii de oameni ar fi trebuit să invadeze Cluj-Napoca în această vară. Este experiența unică, plină de magie, pe care o așteaptă, în fiecare an, sute de mii de fani din întreaga lume. Și în acest an, organizatorii UNTOLD își doresc să le ofere fanilor momente inedite și  să îi aducă împreună, chiar dacă în mediul virtual, cu cei mai buni artiști care au urcat în ultimii cinci ani pe scena principală a festivalului. 

Cele mai intense experiențe și cele mai frumoase povești, trăite și scrise împreună, în ultimii 5 ani la UNTOLD vor fi celebrate în perioada festivalului - 30 iulie – 2 august 2020. În acest an, cele 4 nopți pline de magie se vor petrece în mediul virtual, unde fanii vor simti din nou spiritul de festival și vor putea dansa împreună pe vibrația speranței, a prieteniei și a dragostei. 

ARMIN VAN BUUREN 2015- SHOW-UL MEMORABIL DE LA PRIMA EDIȚIE UNTOLD

În zilele în care la Cluj-Napoca trebuia să se desfășoare unul dintre cele mai mari festivaluri din Europa, UNTOLD, organizatorii le aduc în premieră fanilor show-uri ale unor artiști care au fost prezenți pe scena principală a festivalului, însă care n-au fost transmise până acum. Show-ul lui Armin van Buuren din anul 2015, de la prima ediție a festivalului, sau al lui Hardwell, din anul 2017, chiar înainte să se retragă, sunt doar câteva dintre suprizele pregătite pentru fanii festivalului UNTOLD.  Astfel, primul show făcut de Armin Van Buuren la UNTOLD, în 2015, va fi difuzat lumii întregi pentru prima oară în istoria festivalului, iar cei care nu au fost prezenți atunci la magia DJ-ului și producătorului olandez, se pot bucura acum de el.

Armin van Buuren a generat cele mai intense emoții în mainstage-ul festivalului UNTOLD, fie că vorbim de set-urile epice de peste 7 ore ori despre show-ul World Exclusive, realizat cu ocazia ediției aniversare a unuia dintre cele mai mari festivaluri din lume, UNTOLD.  Artistul are o relație specială cu publicul din România, după cum a declarat de nenumărate ori. 

În vlog-ul realizat anul trecut, Armin van Buuren a prezentat imagini cu momentul sosirii în România, iar la aterizare, a sărutat pământul, numind România: ,,the holly ground”.

Hardwell, DJ-ul olandez care a generat emoție în întreaga lume muzicală atunci când a anunțat, în septembrie 2018, că se retrage din circuitul mondial de festival, a făcut un show spectaculos în România, la UNTOLD, cu o vară înainte de acest anunț. Setul lui Hardwell din 2017, de pe Cluj Arena, va produce, cu siguranță, valuri de bucurie când va fi prezentat pentru prima dată în lume. 

Alte momente spectaculoase și amintiri muzicale, care vor fi dezvăluite în premieră, sunt create de  Afrojack, Timmy Trumpet, Don Diablo, Tujamo, Danny Avila, W&W, Scooter, Kungs, Fedde le Grand, Dannic, Galantis si Subcarpați. Programul zilelor de festival va fi anunțat în curând. Detalii pe untold.com

SÂMBĂTĂ, 1 AUGUST, EXCLUSIVE YOUTUBE LIVESTREAM

THE CIRCLE OF MAGIC

Unul dintre cei mai mari DJ-i ai lumii, un invitat surpriză, pregătește un show în premieră pentru UNTOLD, difuzat sâmbătă, 1 august, începând cu ora 21:00 pe canalul de YouTube al festivalului. Acesta va fi disponibil doar pentru cei care se înregistrează pe untold.com. Toți cei care se află în posesia unui abonament Anytime vor primi automat link-ul de acces la acest stream privat. Cei care se înscriu vor primi apoi acces la un livestream privat, pe care îl vor putea viziona la ei acasă.  

Comentarii Facebook