Tom Cruise, rănit în timpul filmărilor pentru pelicula Misiune: Imposibilă 6 - VIDEO

 

Actorul Tom Cruise a suferit o accidentare în timpul unor casacadorii pentru filmul Misiune: Imposibilă 6. Momentul a fost înregistrat și a apărut pe internet. 

 

Filmările apărute în presă îl arată pe Cruise, în vârstă de 55 de ani, cum ia un salt gigantic de pe o platformă, cu scopul de a ateriza pe un acoperiş. Din păcate, actorul ratează aterizarea şi se izbeşte cu pieptul de margine. Cu toate că reuşeşte să se ridice şi să facă câţiva paşi, schiopătând, el este văzut cum îngenunchează, vizibil afectat de impact.

 

CEO-ul Skydance Media, David Ellison, a dezvăluit că Tom va realiza în noul film cele mai spectaculoase cascadorii din cariera sa: ”Ceea ce Tom face în acest film cred că va întrece tot ce a fost înainte. Este incredibil, s-a antrenat timp de un an. Lumea va rămâne cu gura căscată”.

 

În Misiune: Imposibilă 6, Cruise va juca alături de Vanessa Kirby, în vârstă de 26 de ani. Tom Cruise, în rolul agentului Ethan Hunt, pare să fie mai fermecător ca niciodată. El a fost cel care a dorit foarte mult ca Vanessa Kirby să joace în acest film, după ce a văzut-o în rolul Prinţesei Margareta, în serialul The Crown al celor de la Netflix, notează InTouch Weekly, citat de Daily mail.

Comentarii Facebook