Teatru la Cluj: Piesa SCRIPCARUL PE ACOPERIŞ va fi jucată în 16 aprilie

 

Piesa SCRIPCARUL PE ACOPERIŞ va fi jucată în 16 aprilie, de la ora 19.00, la Teatrul Național Cluj-Napoca de actorii de la Teatrul Regina Maria din Oradea.

 

Biletele s-au pus în vânzare la Agenţia de Bilete a Teatrului, însă pot fi achiziţionate şi online, de pe site-ul www.biletmaster.ro.

 

SCRIPCARUL PE ACOPERIŞ este cel mai îndrăgit spectacol de pe scena Teatrului Regina Maria, jucat cu succes atât în Oradea, cât și în țară, participând la trei festivaluri: Festivalul Internaţional al Artelor Spectacolului Muzical “Viaţa e frumoasă” - Teatrul de Opereta Ion Dacian - Bucureşti, noiembrie 2011; Festivalul Multicultural Internaţional “Fără Bariere” - Teatrul de Nord Satu Mare - Satu Mare, mai 2012 și la Festivalul Internaţional de Teatru ”Atelier” - Teatrul Municipal Baia Mare - Baia Mare, mai 2002.

 

Spectacolul a fost nominalizat la diverse gale și festivaluri. 

 

Piesa istoriseşte câteva întâmplări din viaţa lăptarului Tevye, în efortul acestuia de a-şi menţine familia unită prin respectul tradiţiei atotputernice în comunitatea evreiască din satul rusesc Anatevka.

 

Actorii vor fi acompaniați de formaţia HAKESHET KLEZMER BAND din Oradea.

Comentarii Facebook