Soluții pentru amenajarea casei și biroului, la Home Expo, în Iulius Mall Cluj (P)



Clujenii vor avea parte de propuneri moderne în decorarea oricărui spațiu, tehnologii pentru optimizarea confortului, tendinţe în design interior şi exterior și nu numai, în cadrul noii ediții a târgului Home Expo, desfășurată în week-end, la Iulius Mall.

De vineri până duminică, în perioada 1 – 3 aprilie 2016, la parterul Iulius Mall Cluj se desfăşoară cea de-a șaptea ediţie a târgului Home Expo – Totul pentru casa ta. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Open Expo și este platforma ideală pentru cei care sunt în căutarea unor soluţii profesioniste în materie de construcţie, amenajare sau decorare. Peste 20 de companii îşi vor prezenta serviciile, produsele şi ofertele, venind în sprijinul clujenilor care îşi doresc o locuinţă cu un ambient plăcut şi confortabil.

Vizitatorii vor găsi la Home Expo tot ceea ce au nevoie pentru a-şi amenaja locuinţa sau biroul aşa cum îşi doresc, participanţii fiind din domenii precum: construcţii, mobilier, decoraţiuni, finisaje, instalaţii, climatizări, tâmplării, izolaţii, materiale de construcţii, amenajări peisagistice, dar şi din segmentele real estate şi financiar-bancar. Cei interesaţi pot achiziţiona produse de calitate şi de actualitate, pot primi consultanţă de la specialişti în alegerea materialelor şi a designului potrivit spaţiului lor sau îşi pot alege firmele cu ajutorul cărora să îşi realizeze casa de vis.

Comentarii Facebook