Smiley pregătește cel mai mare turneu naţional susţinut de un artist român


Smiley va porni în toamnă în cel mai mare turneu național susţinut de un artist român. Va cânta în 15 oraşe, iar totul va fi sub numele @Smiley_Omul.

Într-o lume în care suntem încurajaţi să devenim roboţi, să fii om devine din ce în ce mai greu. E greu să admiţi ca eşti aşa cum eşti, că ai limitări, că zilele nu-ţi sunt mereu la fel, că tu ca om eşti supus schimbării şi evoluţiei, de fapt. Turneul ăsta este despre şi pentru oameni, cu emoţiile, cu bucuriile, cu starile de tot felul, pentru ca noi, în esenţă, aşa suntem”, a spus Smiley.

Turneul naţional va debuta pe 29 octombrie, la Piteşti, în oraşul natal al lui Smiley, la Sala Sporturilor şi va continua pe 30 octombrie la Buzău, la Sala Sporturilor, pe 5 noiembrie la Constanţa, la CCS, pe 7 noiembrie la Galaţi, la Sala Sporturilor, pe 10 noiembrie la Ploieşti, la CCS, pe 12 noiembrie la Braşov, la Sala Sporturilor, pe 13 noiembrie la Târgu Mureş, la Sala Polivalentă, pe 18 noiembrie la Cluj, la Sala Polivalentă, pe 19 noiembrie la Timişoara, la Sala Sporturilor, pe 20 noiembrie la Arad, la Sala Sporturilor Victoria, pe 25 noiembrie la Craiova, la Sala Sporturilor, pe 10 decembrie la Bacău, la Teatrul de Vară, pe 11 decembrie la Botoşani, la Sala Polivalentă, pe 12 decembrie la Iaşi, la Sala Polivalentă şi se încheie pe 21 decembrie la Bucureşti, la Sala Polivalentă.

Biletele pot fi cumpărate începând cu 16 iulie, prin reţeaua iabilet.ro din toata ţara.

Comentarii Facebook