Iancu Sterp, cunoscut cântareț și influencer, îți dă mașina, un Jeep de 18.000 de euro, pentru 200 de lei. Ce condiții trebuie să îndeplinești?


Iancu Sterp își oferă mașina, evaluată la aproximativ 18.000 de euro, pentru doar 200 de lei. Ce condiții trebuie să îndeplinească noul proprietar?

Iancu Sterp, cunoscutul influencer și cântăreț, a luat o decizie surprinzătoare și a pus la dispoziția fanilor săi unul dintre cele mai prețioase bunuri personale: un jeep cu care a străbătut întreaga țară. Deși valoarea vehiculului pe piață este estimată la aproximativ 18.000 de euro, Sterp a ales să ofere mașina unui norocos câștigător pentru suma simbolică de doar 200 de lei, în cadrul unui concurs anunțat pe contul său de Instagram.

Mașina are o valoare de piață considerabilă, dar pentru Sterp are și o semnificație sentimentală, fiind jeepul cu care a călătorit prin diverse locuri din țară. Cu toate acestea, artistul a decis să își surprindă fanii, oferindu-le șansa de a deveni noul proprietar al acestui vehicul special. Cei care doresc să participe la concurs și să aibă șansa de a câștiga jeepul trebuie să respecte o singură condiție.

Cei interesați trebuie să cumpere un tricou personalizat, disponibil la prețuri cuprinse între 150 și 200 de lei. Prin achiziționarea tricoului, participanții își asigură automat locul în tragerea la sorți care va desemna câștigătorul mașinii. După anunțul făcut pe Instagram, reacțiile nu au întârziat să apară, mii de persoane manifestându-și entuziasmul și dorința de a participa la concurs. Postarea lui Iancu Sterp a devenit rapid virală, iar numărul celor înscriși a crescut semnificativ în doar câteva zile.

Mulți dintre cei care au comentat la postare au fost încântați de ideea concursului. Printre mesajele postate s-au numărat: „N-am câștigat în viața mea ceva, dar am luat tricoul chiar dacă nu câștig mașina, nu-i bai, sănătoși să fim”, „Am luat 35 de tricouri”, „Comandat. să vina premiul cel mare”,  și „Sper să fie o șansă”.

Iancu a precizat clar că singura cerință pentru a intra în tragerea la sorți este achiziționarea unuia dintre tricourile personalizate. Astfel, concursul devine accesibil tuturor, iar fanii au șansa de a câștiga o mașină valoroasă, investind doar 200 de lei. Acest gest generos vine cu puțin timp înainte de un alt eveniment important din viața personală a lui Iancu Sterp: nunta sa. Artistul urmează să se căsătorească pe 27 octombrie cu logodnica sa, Denisa Coțolan, la un an după ce au oficializat logodna.

Pe măsură ce nunta se apropie, Iancu Sterp își dedică timpul pregătirilor pentru această zi specială, dar reușește, în același timp, să își surprindă fanii cu gesturi speciale și unice.

Screenshot 2024-10-01 230338.png

Comentarii Facebook