Fuego, Artistul Poporului în Republica Moldova


Fuego a primit titlul de Artist al Poporului în Republica Moldova, de la preşedintele ţării Nicolae Timofti, chiar de ziua lui, pe 23 august, informează un comunicat.

Preşedintele Republicii Moldova i-a acordat cântăreţului Paul Surugiu (Fuego) acest titlu "în semn de înaltă apreciere a meritelor deosebite în dezvoltarea artei muzicale, pentru succese remarcabile în activitatea de creaţie şi contribuţie la promovarea valorilor culturale naţionale", potrivit decretului emis pe 23 august, când artistul a împlinit 36 de ani.

Titlul îi va fi înmânat oficial în octombrie, când artistul va concerta la Chișinău.

"Sunt onorat de distincţia acordată de preşedintele Republicii Moldova, un mare iubitor de cultură, de artă şi de artişti, căruia îi mulţumesc pentru bucuria unei clipe pe care nu-mi închipuiam s-o trăiesc vreodată. Mă bucur că am prilejul să dedic această distincţie memoriei marelui poet Grigore Vieru, cel care mi-a influenţat, în bine, destinul meu de artist. Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru iubirea copleşitoare cu care mă răsplăteşte clipă de clipă, pentru visele pe care mi le-a împlinit, pentru fiecare bucurie trăită pe acest pământ. Îi mulţumesc publicului din România şi din Republica Moldova pentru preţuire şi vă asigur că îmi voi dedica viaţa muzicii", a declarat Fuego, informează Mediafax.

Artistul a lansat pâna în prezent 23 de albume şi a fost recompensat cu cinci Discuri de Aur şi un Disc de Platină. Are un repertoriu de peste 600 de şlagăre şi este deopotriva interpret, actor şi regizor al propriilor spectacole.

Sursa: Mediafax

Comentarii Facebook