Miercuri 24 Aprilie

Filmele TIFF se "muta" la Festivalul Peninsula din Targu Mures, la finele lui august


Filmele de la TIFF vor putea fi urmarite in acest an si de "petrecaretii" care se vor aduna la Targu Mures, la Festivalul Peninsula, in intervalul 26-29 august.

Pe langa distractia de la festival: concerte si petreceri, "peninsularii" vor putea viziona filmele care au facut senzatie la Festivalul International de Film Transilvania.

Intre peliculele care vor rula se numara "Puskas Hungary", "Altiplano", "Il Divo", "Caravana cinematografica", "The Good Heart", "Navidad", "Zift", si "Pranzo Di Ferragosto". In fiecare zi vor rula cate 3 filme, intre orele 13.00-17.00, in sala, si seara in aer liber, intre orele 21.00-23.00.

"Nu poate decat sa ma bucure colaborarea dintre doua festivaluri importante din Romania si sper ca aceasta apropiere dintre cinematografie si muzica sa fie una de succes. Ne-am propus sa prezentam la Festivalul de la Targu Mures o selectie din cele mai bune filme de la TIFF, productii care au fost foarte bine primite de clujeni si cred ca vor fi la fel de bine receptate si de publicul de la Peninsula. Cred ca aceasta intalnire dintre TIFF si Festivalul Peninsula de la Targu Mures reprezinta inceputul unui frumos si durabil parteneriat", a declarat Tudor Giurgiu, directorul TIFF, pentru site-ul oficial al festivalului Peninsula.

Comentarii Facebook