De ce Vlăduța Lupău își va îmbrăca fiul numai de la second-hand. Artista vrea să îl crească modest și BUN


Vlăduța Lupău a spus că își va îmbrăca fiul de la second-hand, lucru care a atras critici.

Artista a spus că vrea să îi transmită copilului că nu i se cuvine totul și că trebuie să muncească dacă își dorește ceva.

Spuneam acest lucru, într-adevăr, și m-a râs lumea! (râde) Ei bine, și eu am crescut și am umblat îmbrăcată cu haine de la second-hand și tocmai de aceea îmi doream să fac ceva și să reușesc în viață, ca să pot să îmi permit și eu hainele și lucrurile pe care mi le doresc. Poate dacă aveam doar haine de firmă sau lucruri scumpe, nu mai știam cum e să nu am și valoarea lor. De aceea am să încerc, pe cât posibil, chiar și prin acest aspect, să îmi educ copilul să învețe că nu-i totul de-a gata și că se poate orice! Ca să poți orice, trebuie să faci ceva!”, a declarat artista pentru VIVA!.

Vlăduța Lupău va fi ajutată atât de mamă, cât și de soacră, și va face economie cu bona.

Ne-am gândit la un moment dat să angajăm o persoană, dar pentru început cu siguranță nu va fi nevoie. O avem pe soacra mea, care de abia așteaptă să-și intre în rolul de bunică, și pe mami, care deja e obișnuită cu acest rol. Eu pot să-mi văd de treabă liniștită cât sunt ele”, a spus interpreta de muzică populară

Comentarii Facebook