Dana Rogoz a stat la ”șuete” cu fanii și a jucat o piesă de teatru la Cluj FOTO (P)



Celebra actriță Dana Rogoz a fost prezentă sâmbătă, 17 octombrie, la Cluj-Napoca, în cadrul Festivalului Internațional de Muzică și Artă Transilvania – TiMAF.

Fosta vedetă din ”La Bloc” a stat la discuții cu fanii săi în cadrul evenimentului „Meet Dana Rogoz”, desfășurat la Concept Space pe bulevardul Eroilor, un spațiu ales special pentru a aduce diferite manifestări artistice în mijlocul clujenilor.

Evenimentul s-a desfășurat ca și o discuție liberă cu cei prezenți, în cadrul căreia actrița și-a prezentat evoluția profesională și proiectele la care a luat parte de-a lungul timpului. Cei prezenți au avut ocazia să afle și detalii legate de viața ei personală, pasiunile și lucrurile care o fac fericită.

Totodat, Rogoz le-a dezvăluit celor prezenți că pentru ea cea mai importantă meserie este cea de a fi mama, precizând că „ingredintele principale ale fericirii se găsesc în familie”.

Seara a continuat cu piesa de teatru „Jurnalul lui Adam și al Evei”, jucată de Dana Rogoz și Dan Rădulescu, un promotor al noului concept de teatru de cafenea care a avut loc „La Cizmărie”. Spectacolul a fost un succes, biletele fiind epuizate la două zile după ce s-au pus biletele în vânzare.

”Jurnalul lui Adam și Eva” este o adaptare a unui text de Mark Twain, pus în scenîă de către regizorul Eugen Gyemant.

Piesa „Jurnalul lui Adam si al Evei" este un spectacol simplu care te face sa reflectezi sincer despre lucruri elementare care ne privesc pe toți. Odată cu niște animalute numite Adam si Eva, spectatorii redescoperă lucruri banale, lucruri cunoscute, lucruri cotidiene, cu ochii celor care au dat nume acestor lucruri. Poate acesta ar trebui sa fie sensul oricărui act artistic, să își schimbe puțin perspectiva", spune Gyemant.

Comentarii Facebook