Cum sa arăți mai bine în poze? Vezi aici câteva sfaturi utile


Fie că ai o ședință foto sau doar îți place să îți faci poze, există anumite părți care te pun în valoare, iar oamenii de știință au vrut să descopere cum arată oamenii cel mai bine în fotografii.

În primul rând, separare „stânga-dreapta” este un pic neclară. Desigur, 90% din totalul populaţiei este dreptace, dar doar la 80% dintre noi piciorul drept este dominant. În acelaşi timp, 70% dintre oameni au ochiul drept dominant, pe când doar 60% dintre noi aud mai bine cu urechea dreaptă.

În al doilea rând, în creierele noastre sunt alcătuite din două părţi care, în mare, nu sunt conectate unele de altele. Atât în partea dreaptă, cât şi în cea stângă a creierului există aproximativ 50 de miliarde de neuroni, dar legătura dintre aceste două părţi este foarte mică, de doar un sfert de miliard de neuroni.

Ca rezultat al acestui lucru, feţele noastre nu sunt simetrice, partea dreaptă va fi un pic diferită de stânga. Mai mult, pe măsură ce îmbătrânim, diferenţa creşte. Aşa cum a spus Coco Chanel „la 20 de ani ai faţa pe care ţi-a dat-o Dumnezeu, la 50 ai faţa pe care o meriţi”.

În al treilea rând, creierele şi corpurile noastre sunt conectate încrucişat, ceea ce însemna că, în general, partea dreaptă a creierului controlează partea stângă a corpului şi invers.

Cunoscând aceste informaţii, oamenii de ştiinţă de la Universitatea Wake Forest, din Carolina de Nord, au încercat să studieze care parte a feţei este mai atrăgătoare. În studiu, specialiştii au fotografiat 20 de voluntari cu vârste între 35 şi 65 de ani. Imaginile au surprins, pe rând partea dreaptă şi pe cea stângă a feţei dintr-un unghi de 37 de grade.

Citește mai departe pe Descoperă.ro

Comentarii Facebook