Consiliul Județean Cluj anunță că la FORZA ZU au fost 70.000 de oameni. Cum s-a ajuns la această CIFRĂ?

 

Consiliul Județean (CJ) Cluj anunță că la concertul Forza Zu au fost 70.000 de oameni și nu 55.000 cum au anunțat ce de la Cluj Arena. 

 

CJ Cluj, instituția care administrează Cluj Arena, a anuțat că pe parcursul întregului concert s-a stabilit o audiență record de ”peste 70 de mii de persoane care s-au bucurat de muzică de calitate şi spectacolul de înaltă ţinută artistică oferit de organizatori”. 

 

Cifra îi cupride și pe cei care s-au distrat la ”after party”, până în zorii zilei de duminică. 

 

Ne bucurăm că am reuşit să organizăm, împreună cu cei de la Radio Zu, cel mai mare eveniment care a avut loc vreodată pe Cluj Arena. Zeci de mii de oameni au profitat astfel de ziua lor liberă şi au participat, gratuit, la un concert de excepţie care i-a făcut să uite chiar şi de ploaia care a început să cadă în jurul orei 20. În ceea ce priveşte numărul total de spectatori care au asistat, integral sau în anumite etape, la acest maraton muzical, acesta poate fi estimat la circa 70.000 de persoane, ţinând cont de faptul că cele 55.000 de brăţări pregătite de organizatori au fost rapid epuizate iar intrarea s-a făcut ulterior complet liber şi fără a mai putea fi riguros contabilizată. Ţin să le mulţumesc cu acest prilej tuturor celor implicaţi în organizarea acestui mega eveniment, cei al căror profesionalism a permis derularea lui în condiţii excelente, fără niciun incident major”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu.  

 

 

Foto: Cosmin Ignat

Comentarii Facebook