Miercuri 24 Aprilie

Concert Jazz de senzație! Arcuș Trio cântă pentru prima dată la Cluj


Trupa Arcuș Trio, considerată a fi revelația anului în materie de muzica jazz, va cânta pentru prima dată la Cluj-Napoca, la începutul lunii următoare.

Concertul are loc pe 8 Aprilie, la Muzeul Etnografic al Transilvaniei, de la ora 20.00, fiind organizat de Asociația JAZZ FACTORY.

Biletele costă 30 de lei şi pot fi cumpărate de la Muzeul Etnografic (Strada Memorandumului nr. 21), de la Librăria Bookstory (Bulevardul Eroilor nr. 6-8) și de la Sax with friends.

Trupa Arcuș Trio, înființată anul trecut de Alexandru Arcuș împreună cu Adi Stoenescu și Marcel Moldovan, ajunge pe 8 aprilie la Cluj pentru a-și promova albumul de debut, Allotropy. E un album eclectic cu un sound foarte omogen, o combinație de jazz cu muzică electronică și Hammond, care te duc parțial în zona performance-ului, grație în mare parte efectelor analogice ce îmbracă saxofonul lui Arcuș. Albumul a fost lansat online pe 10 martie 2016 și poate fi ascultat și comandat de pe Bandcamp. De asemenea, Allotropy va putea fi cumpărat la concertul Arcuș Trio.

„Într-o piață muzicală inundată de subproduse cu suprapretenții, Allotropy se furișează, neinvitat, la petrecere, se așază în capul mesei și mănâncă haiducește, cu mâna. Este unul dintre acele produse pe care gustătorul de muzică de calitate român le obține prea rar și cu prea multă răbdare...” Cătălin Toader în revista Sunete, martie 2016.

Muzica Arcuș Trio pornește de la elemente folclorice culese din muzica tradițională românească și balcanică, cernute uneori prin filtre R&B, alteori Hip Hop, degajă sunete specifice prog-rock și post-prog și le așează în groove-ul propriu. Rezultatul este un sound original, unic, deloc sedentar, o narațiune despre locul unde se pot întâlni funk-ul, prog-rockul și urban-jazz-ul.

Comentarii Facebook