CHOPIN UNPLUGGED la Castelul Banffy. Concert inedit al pianistului ALEXANDRU NEGRIUC

 

Un recital de pian inedit se va desfasura in 25 mai la Castelul Banffy, avandu-l in prim plan pe pianistul Alexandru Negriuc.

 

"Repertoriul include lucrări de Frédéric Chopin si Carl Filtsch. Pleonasmul voit al titlului vrea să reliefeze tocmai propunerea noastră de deconectare de oras si reconectare prin artă, muzică si voie bună în generoasa curte a castelului Bánffy. Cu aproximativ două secole înainte, la castelul Bánffy poposea Carl Filtsch, pianistul genial al Sebesului si viitorul elev preferat al lui Chopin. Familia Bánffy a recunoscut talentul copilului si l-a ajutat să ajungă la Paris, unde locuia Chopin. Din recitalul lui Alexandru Negriuc vor face parte si trei compozitii semnate de Carl Filtsch. Recitalul Chopin din 25 mai este dedicat nu doar publicului, ci si copilului pianist. Si fiindcă pentru noi colaborarea e importantă, iar sinesteziile sunt o formă distilată de colaborare, spatiul deschis de muzică va fi rotunjit cu o serie de alte întâmplări", au precizat organizatorii.

 

Program de curte:

 

16:00

Expozitii:

George Rosu – Grajd de lupi

Raluca Cozma – Boxed Thinking & Crisalide

HungaRomânisme – expozitie colectivă

 

Ateliere pentru copii:

 

DoReMi Start! - atelier muzical pentru copii

Ileana Surducan - atelier de desen pentru copii

Bookstory - car cu povesti

 

Instalatii:

 

Fain - Fără titlu

A1 - Joc

 

Gastronomie:

Prăjitureasa

 

18:00

 

Explorare:

Turul ghidat al castelului

 

21:00

 

Alexandru Negriuc - Chopin Unplugged - recital de pian

 

Intrarea se face pe bază de invitatie sau bilet.

Pretul unui bilet - 20 de lei; 10 lei pentru elevi si studenti.

 

ALEXANDRU NEGRIUC, Alex pentru prieteni, Batman pentru paznicii Conservatorului, fiindcă obisnuia să-l frecventeze mai ales noaptea când putea să studieze nestingherit la pian. Alexandru Negriuc e masterand la Academia de Muzică "Gheorghe Dima" din Cluj-Napoca, la clasa conf. univ. dr. Daniel Goiţi. Momentan se află într-o strânsă colaborare cu Münchner Musikseminar (Germania), condusă de maestrul Walter Kraft.

Comentarii Facebook