Ceremonia de ”Înstruțare a Boului” în Parcul Etnografic de la Cluj



Duminică, 15 iunie 2014, între orele 12-18, va avea loc ritualul tradițional de împănare a boului, în Parcul Național Etnografic Romulus Vuia (str. Tăietura Turcului F.N.).

În deschiderea evenimentului va avea loc prezentarea ceremonialului tradiţional „ÎNSTRUȚATUL BOULUI” prezentat de locuitorii din localitatea Căianu Mare, jud. Bistrița-Năsăud, urmat de un spectacol de muzică populară, oferit celor prezenți de către ansambluri folclorice din județul Bistrița-Năsăud, anunță organizatorii evenimentului.

Reprezentanții Cooperativei Agricole Someș-Arieș din jud. Cluj vor oferi celor prezenți preparate culinare din carne de vită și bivol, pregătite după rețete tradiționale. Nici copiii nu au fost uitați: ei se vor putea plimba prin muzeu călare pe ponei, aduși special în ziua evenimentului.

Comentarii Facebook