Ce a pățit unul dintre cei mai cunoscuți artiști din Cluj-Napoca înainte de concert. Momentul care l-a marcat: „Ușa închisă, la intrare o domnișoară”
Un episod amuzant a fost povestit recent de Flavius Buzilă, solistul trupei Hara, care a reușit să stârnească hohote de râs cu această poveste. Artistul a relatat cum, ajuns la locația unde urma să susțină concertul de Revelion, nu a fost recunoscut la intrare și a fost, practic, „refuzat politicos” de „paznic”.
Ce a pățit unul dintre cei mai cunoscuți artiști din Cluj-Napoca înainte de concert. Momentul care l-a marcat: „Ușa închisă, la intrare o domnișoară”
Totul s-a petrecut înainte de probele de sunet, într-o dimineață aparent obișnuită. Flavius Buzilă povestește că a ajuns la club pregătit pentru repetiții, însă a fost întâmpinat de o ușă închisă și de o domnișoară aflată la intrare, responsabilă cu accesul artiștilor.
„Dau să intru în club, pentru probele de sunet… ușa închisă, la intrare o domnișoară”, își începe artistul relatarea, ca într-un mic scenariu de stand-up. Dialogul care a urmat este, fără îndoială, partea cea mai savuroasă a poveștii.
Cu un ton relaxat, solistul spune că a salutat și a explicat simplu: „Neața, am venit la probe!”. Replica nu a întârziat să apară: „Sunteți cu trupa care cântă la Revelion?”. Răspunsul a venit prompt și sigur:„Da!”. Numai că situația a luat o turnură neașteptată. Domnișoara de la intrare i-a transmis calm: „Da’, trebuie să mai așteptați puțin, acum fac probe cei de la Hara!”.
În acel moment, Flavius Buzilă a ales să nu clarifice situația și să meargă pe glumă până la capăt: „Nicio problemă, sunt mare fan!”. Faptul că solistul trupei Hara nu a fost recunoscut chiar înainte de probele propriei formații a fost apreciat de fani. Un lucru e sigur: data viitoare, dacă va mai fi oprit la intrare, Flavius Buzilă are deja pregătit rolul perfect — cel mai mare fan al… propriei trupe.
3 Comentarii