Miercuri 25 Mai

Când va fi difuzat ultimul sezon al serialului ”Game of Thrones”

 

Al optulea şi ultim sezon al serialului TV ”Urzeala tronurilor/ Game of Thrones” va fi difuzat în 2019, dar până acum nu se știa perioada.

 

Casey Bloys, preşedintele departamentului de programe al HBO, a spus că ultimul sezon va fi difuzat în prima jumătate a anului 2019.

 

De asemenea, acesta a anunţat că, în prezent, se caută regizor şi actori pentru seria intitulată provizoriu ”The Long Night”, un spin off inspirat de franciza de succes ”Urzeala Tronurilor/ Game of Thrones”. Acesta a adăugat că filmările pentru episodul pilot vor începe anul viitor.

 

Producţia a fost comandată de postul HBO în luna iunie, iar povestea noii serii are loc cu câteva mii de ani înainte de evenimentele prezentate în "Game Of Thrones".

 

Scenariul este semnat de Jane Goldman ("Kick-Ass", "Kingsman") şi de scriitorul George R. R. Martin, autorul romanelor care au stat la baza serialului TV "Game Of Thrones".

 

”Această serie va prezenta decăderea lumii, de la epoca de aur a eroilor la momentele cele mai întunecate”, informa HBO într-un comunicat, la începutul lunii iulie.

 

Ultimele şase episoade ale serialului "Urzeala tronurilor/ Game of Thrones" vor fi difuzate la mai mult de un an de la încheierea sezonului al şaptelea.

 

Serialul este cel mai mare succes al postului HBO, cu aproximativ 30 de milioane de telespectatori în SUA şi o armată de fani la nivel mondial.

 

Sezonul final va dezvălui familia de războinici care va câştiga controlul asupra Tronului de Fier din cele şapte Regate din Westeros.

 

Cel de-al şaptelea sezon al producţiei s-a încheiat în august 2017, înregistrând în SUA, în medie, 30 de milioane de spectatori pe episod, pe platforme media variate.

 

Sursa: Mediafax

Comentarii Facebook