Luni 26 Iulie

Angela Rusu, mămică la 47 de ani. Face botez la Cluj cu șase perechi de nași - FOTO


Angela Rusu a născut al treilea copil la 47 de ani și a spus că nu va alăpta deoarece are multe evenimente programate. 

Cântăreața de muzică de petrecere spune că s-a gândit la binele fetiței sale, Măriuca. ”Nu o alăptez deloc, din cauza evenimentelor. Noi începem din iulie și m-am gândit că este greu și pentru ea să se învețe la sân și apoi să întrerup. Suntem în perioada de adaptare, am găsit un lapte potrivit pentru ea. Încercăm sa ne formăm programul după ea”, a spus Angela Rusu.

Ea a mărturisit că este grea viața de mămică, dar că i-a fost mai ușor când a născut prima dată, la 27 de ani.

Este foarte frumos, numai că e foarte greu. Mi s-a schimbat viața radical și toată atenția e doar spre Măriuca. Pot să spun că este foarte diferită viața cu un copil la 47 de ani, față de viața cu un copil la 27 de ani. Eu, când am născut-o pe Rebeca, aveam 27 de ani, eram tânără, nu aveam atâtea informații, dar mă descurcam (mai are două fiice, Larisa și Rebeca – n.red.)”.

Acum este altceva, pentru că fizic nu mai ai atâta energie, în plus medicii nu fac decât să te panicheze cu atâtea păreri. M-a apucat un pic panica cu informații de la o mie de medici. Le cer opinii la cum să procedez cu colicii, toți recomandă altceva, unul îmi zice că nu e bună apa de mare pentru nas, ci serul fiziologic, altul îmi spune să nu trezesc fata din somn ca să o hrănesc, altul îmi zice să o scol la trei ore. Am simțit că o iau razna până am găsit pe cineva bun”, a mai spus Angela Rusu.

Artista din Dej va face un botez mare, cu șase perechi de nași

Este minunea noastră, este cel mai frumos lucru dat de la Dumnezeu! Eu și soțul meu facem acum, de când am devenit părinți, cu rândul la somn. Marius este un tată responsabil. Avem nași, avem multe persoane care își doresc să ne boteze fetița. Vom avea până la urmă șase perechi de nași. Printre ei se numără Silviu Prigoană și soția lui, Mihaela, o pereche de nași din America și încă alte patru perechi”, a spus Angela Rusu.

Silviu Prigoană este unul dintre oamenii care au încurajat-o cel mai mult pe Angela Rusu și care a trimis-o la clinica din Grecia, unde a născut. De altfel, Silviu Prigoană este și nașul ei de cununie cu Marius. ”Botezul încă nu știm când o să fie mai exact, noi vrem să îl facem în septembrie. Avem foarte mulți invitați. Măcar botezul să îl facem cu mai multe persoane, având în vedere că eu și Marius am avut nunta în Las Vegas, fără persoanele dragi”.

Suntem în stand-by acum, nu am făcut momentan o listă clară. Dar avem în medie 250-300 de invitați. Sunt în proces de recuperare, sunt obosită, sunt operată, este greu, până îmi revin un pic. Măriuca ne face acum programul, noi depindem de programul ei”, a mai povestit Angela Rusu, conform Click.ro.

Comentarii Facebook