Scriitoarea Bianca Tămaș lansează cartea „Moartea joacă poker”: „A fost nevoie de 10 ani și alte 3 cărți ca să o pot duce la final”


Bianca Tămaș este o tânără scriitoare din Huedin. Ea a venit la Cluj pentru facultate, unde a studiat jurnalismul și nu a mai plecat de atunci. E jurnalistă și scriitoare, dar și prietenă, soră, fiică, o romantică incurabilă și o persoană de nădejde, o persoană visătoare și mereu cu zâmbetul pe buze. Bianca a menționat cu fiecare ocazie faptul că e înconjurată de oameni minunați care o inspiră în fiecare zi și pe care îi poate numi prieteni.

Până acum, ea a scris mai multe cărți: „Când cerul era pe sfârșite”, „Bere și pantofi cu toc”, „Anuță dragă”, iar acum lansează noua ei carte „Moartea joacă poker”, care va avea lansarea pe data de 22 septembrie. Nu mai vorbim despre sute de articole, lucrări, povești și versuri în care mereu lasă o amintire, o lacrimă, un zâmbet, o sensibilitate și o autenticitate rar întâlnite.

241713521_221678673309760_6502138918684870834_n.jpg

Știri de Cluj a discutat cu Bianca despre inspirație, oameni, personaje favorite, dar și despre lansarea ce va avea loc în curând.

  • Când ai început să scrii la această carte și ce te-a inspirat?

„Am început să lucrez la ea prin 2011. A fost nevoie de 10 ani și alte 3 cărți ca să o pot duce la final pe aceasta. Cred că nu i-a fost momentul până acum. Abia în urmă cu patru ani a început să crească toată ideile în mine și nevoia acută să le așez pe hârtie. 

Locuind într-un mic oraș de provincie, asta m-a inspirat. Am vrut să ilustrez cumva această lume unde toată lumea știe pe toată lumea și aproape niciodată nu se întâmplă nimic.”

  • Spuneai că ai avut un vis în care Moartea juca poker și după acel vis, ținea morțiș să fie personaj în cartea ta. De asemenea, ai menționat că ai avut mult de modificat pentru Moarte în carte. Care era titlul inițial al cărții sau ideea, înainte ca Moartea să-și dorească să fie vedeta?

„Sincer, a avut un titlu, dar chiar nu mai știu care era. Cert este că eu am visat titlurile tuturor cărților mele. Când am avut visul cu Moartea și cu Îngerul jucând poker, am știut că asta e. Ideea era aceeași înainte să își dorească Moartea să fie vedetă. Pur și simplu am mai adăugat câteva elemente și aceste două personaje care, cumva, au rolul de liant între poveștile din roman.”

  • Care consideri că este tipologia de oameni care au nevoie să îți citească cartea?

„Eu nu am scris cartea pentru cineva anume. Nu cred că există o tipologie de oameni care să aibă „nevoie” să o citească. Am scris-o pentru cei care doresc să evadeze puțin din cotidian și să găsească o altă lume, care oglindește realitatea, dar care ne face să vedem că lucrurile nu sunt doar albe și negre. Sunt atâtea nuanțe de gri și atâtea culori în această lume! Trebuie doar să privim cu adevărat pentru a le putea observa.”

  • Dacă un om, care nu a citit niciodată o carte, te-ar provoca să îl convingi că trebuie să se apuce de citit, ce argumente i-ai da?

„Nu cred că poți convinge cu argumente un om care nu a citit să o facă, dacă nu își dorește asta. Până acum i-am convins pe oameni să citească recomandându-le cărți care am știut că le vor plăcea, în care am știut că se vor regăsi. Am învățat să îmi dau seama ce carte se potrivește unei persoane, în funcție de personalitatea sa.” 

  • Unii oameni văd scrisul ca pe o evadare din viața de zi cu zi. Tu cum te simți atunci când scrii?

„Scrisul e pentru mine una dintre nevoile de bază. Când simt nevoia să scriu e ca și cum mi-ar fi atât de sete încât am impresia că mă transform în praf dacă nu beau un pahar cu rece. Așa, uneori, am impresia că mă pierd dacă nu scriu. Eu ca să evadez din viața de zi cu zi citesc.”

  • Ai nevoie de o anumită stare de spirit ca să spui „Da, e un moment bun să mă apuc de scris”?

„Am nevoie doar de timp ca să mă apuc de scris. Să mă opresc din alergatul acesta de zi cu zi, să fac o pauză, să îmi pun ordine în gânduri și apoi să încep să scriu.”

  • Care e personajul tău preferat din „Moartea joacă poker”? De ce?

„După Moarte? Cred că amanta este personajul meu preferat. Drama ei interioară este una foarte profundă, foarte reală. Este victima unor circumstanțe, este victima vieții. De asemenea, îmi place mult personalitatea ei. E dură, nemiloasă de multe ori, e genul de persoană care calcă pe cadavre ca să își atingă scopurile. Cred că într-un fel, uneori, mi-ar plăcea să pot să fiu așa și poate și din acest motiv m-am atașat atât de tare de ea.”

  • Mai ai altă carte în proces de scriere? Să ne așteptăm la o altă lansare în curând?

„Am o idee, dar cu siguranță vor mai trece câțiva ani până o voi așterne pe hârtie. Deci hai să ne pregătim pentru lansarea aceasta, dacă nu ne încurcă pandemia!”

  • Ce îi așteaptă pe cei care vor veni la lansare?

„Avem oameni faini la lansare, momente inedite, surprize drăguțe. Va fi o altfel de lansare. Nu vreau să plictisesc pe nimeni. Dar, cel mai important, ne așteaptă șansa de a ne reîntâlni, iar asta mă bucură enorm. Parcă e, pe zi ce trece, tot mai greu să ne întâlnim cu oamenii dragi.”

Cartea „Moartea joacă poker” va fi lansată în data de 22 septembrie 2021, la ora 19:00, la Leon Events, pe strada Taberei, numărul 3, Cluj-Napoca, unde promite că participanții vor avea parte de o „altfel de lansare” plină de surprize.


Comentarii Facebook