Opera Naţională Română din Cluj-Napoca împlineşte 102 ani de existenţă: „Excelenţa este atributul care descrie activitatea de pe scena clujeană”


Opera Națională Română din Cluj-Napoca împlinește astăzi, 25 mai, 102 ani de existență, ocazie cu care ministrul Culturii, Lucian Romașcanu, a transmis un mesaj printr-o postare pe pagina oficială de Facebook a Ministerului. 

La mulți ani colegilor de la Opera Națională Română din Cluj-Napoca, aflați la ceas de sărbătoare. În urmă cu 102 ani aici avea loc spectacolul inaugural cu opera Aida, iar de atunci și până astăzi excelența este atributul care descrie activitatea de pe scena clujeană”, a transmis ministrul Culturii.

Vă urez succes în toate demersurile voastre, să transcendeți scena pentru a ajunge la un public cât mai numeros, iar spectacolele să se bucure de aprecierea cuvenită” a mai transmis Ministrul Culturii, Lucian N. Romascanu. 

Peste 200 de titluri, prezentate pe scena Operei Naționale Române Cluj-Napoca

Opera Naţională Română Cluj-Napoca, prima instituţie lirică a ţării și una dintre cele mai reprezentative din Europa, a luat fiinţă la 18 septembrie 1919 odată cu Teatrul Naţional clujean şi Conservatorul de Muzică.  La data de 25 mai 1920, aici a avut loc spectacolul inaugural cu „Aida” de Giuseppe Verdi, operă interpretată în limba română și sub conducerea dirijorului Alfred Novak.

De atunci și până în prezent, pe scena din Cluj-Napoca au fost prezentate peste două sute de titluri de operă, operetă şi balet din repertoriul universal iar punerile în scenă reușesc, și astăzi, să emoționeze spectatorii de toate vârstele.

Bărbierul din Sevilla”, „Lucia di Lammermoor”, „My Fair Lady”, „Lacul Lebedelor” sau „Carmen” sunt doar câteva din spectacolele la care suntem așteptați în această perioadă la Opera Naţională Română din Cluj-Napoca.


Comentarii Facebook