O expoziție unică aduce la Cluj universul artei fără limite: Zeci de artiști internaționali, sute de perspective și un spațiu de explorare fără oprire

Muzeul de Artă Cluj-Napoca deschide porțile uneia dintre cele mai spectaculoase expoziții ale finalului de an: „A.B.S.T.R.A.C.T”, un eveniment ce poate fi vizitat în perioada 10 decembrie 2025 - 4 ianuarie 2026. Vernisajul va avea loc miercuri, 10 decembrie, de la ora 17:00, în prezența unor nume importante din lumea culturală: artistul Ioan Sbârciu, criticul de artă Elena Abrudan, managerul muzeului Lucian Nastasă-Kovács, precum și curatorii expoziției, Ovidiu Petca și Iakob Attila.

O expoziție despre dialogul dintre idei, forme și lumi paralele

„A.B.S.T.R.A.C.T.” este un spațiu în care publicul este invitat să exploreze felul în care formele, culorile și structurile devin expresii ale unor adevăruri personale sau universale. Fiecare lucrare transformă ideile în obiecte, iar obiectele în experiențe, creând un dialog continuu între artiști, vizitatori și universul abstract.

Expoziția adună la Cluj 58 de artiști din întreaga lume și 89 de lucrări, fiecare aducând o viziune distinctă asupra artei abstracte. De la geometrii riguroase la structuri fluide, de la digital la spiritual, de la estetică minimalistă la expresie exuberantă, expoziția reunește perspective ce aparent se contrazic, dar care ajung să se completeze într-un tablou vast și plurivalent.

Stiluri contrastante și lumi vizuale complementare

Valeria Bertesina și Sandro Bracchitta oferă două abordări diferite, dar armonioase, ale aceleiași culturi vizuale, în timp ce lucrările lui Wolfgang Brenner pun sub semnul întrebării ideea de structură și finalitate.
Artiști precum Zoran Jakimovski, Tom Chambers, Norma de Brackinghe, Hayri Esmer explorează formele exacte, liniile și muchiile tăioase ca modalități de exprimare emoțională, iar Vladimiro Elvieri și Zsolt Gyenes propun compoziții ce sugerează existența unor rețele ce conectează lumi artistice invizibile.

Pe un alt palier, Qi Luo și Tian Luo mută atenția către dimensiunea spirituală, în timp ce Yoshikatsu Tamekane și Adrian Timar pun în prim-plan un abstract rafinat, subtil, delicat.
În contrast, artiștii digitali Ovidiu Petca și Gyöngyi Károly-Zöld aduc o notă futuristă, explorând limitele tehnologiei și noile instrumente ale creației contemporane.

Expoziția oferă o experiență multispectrală, în care privitorul poate descoperi culturi, ideologii, forme de gândire și expresii personale din toate colțurile lumii: Italia, Japonia, SUA, Polonia, China, România și multe altele.

Comentarii Facebook