Deep Purple vine în concert la Cluj. „Cea mai zgomotoasă formație din lume” va face show total pe BT Arena

Deep Purple, una dintre cele mai influente trupe rock ale tuturor timpurilor, revine în România pentru un concert de proporții, care se anunță deja unul dintre cele mai importante evenimente muzicale ale anului 2026. Spectacolul va avea loc pe 1 octombrie 2026, la BT Arena din Cluj-Napoca.

O legendă a rockului, înapoi pe scena din România

Cu o carieră de peste cinci decenii, Deep Purple continuă să inspire milioane de fani și să umple sălile de concerte din întreaga lume. Formația, inclusă în Rock & Roll Hall of Fame, este responsabilă pentru unele dintre cele mai cunoscute riff-uri și piese din istoria rockului: „Smoke on the Water”, „Highway Star”, „Black Night” sau „Perfect Strangers”.

Concertul de la Cluj face parte din turneul internațional „=1 More Time Tour”, care marchează succesul albumului lor din 2024, „=1”, elogiat de critici și primit cu entuziasm de fanii vechi și noi.

Un show pentru generații întregi de fani

Moștenirea trupei nu doar că rezistă în timp, ci continuă să ajungă la noi generații. Un exemplu recent este reinterpretarea piesei „Child in Time” în trailerul celui mai nou sezon Stranger Things, care a reintrodus această capodoperă într-o zonă culturală modernă, făcând-o virală în rândul tinerilor.

Invitați speciali: nume grele ale rockului modern

Pe scena de la Cluj-Napoca vor urca și:

  • Wolfgang Van Halen, muzician nominalizat la Premiile GRAMMY, cunoscut pentru stilul său unic și pentru proiectul MAMMOTH WVH;
  • Trupa britanică Jayler, una dintre cele mai promițătoare formații rock din generația nouă.

Line-up-ul transformă evenimentul într-o celebrare completă a trecutului, prezentului și viitorului rockului.

Biletele se pun în vânzare în curând 

Biletele vor fi disponibile exclusiv pe Eventim.ro, începând de vineri, 21 noiembrie 2025, ora 12:00. Prețurile vor fi următoarele:

  • 600 lei – VIP;
  • 490 lei;
  • 440 lei;
  • 390 lei;
  • 340 lei;
  • 290 lei.

Având în vedere popularitatea trupei și capacitatea limitată a locației, organizatorii recomandă achiziționarea biletelor cât mai din timp.

Comentarii Facebook