Clujul își duce tradițiile peste graniță! Dansuri, costume populare și obiceiuri românești, prezentate la un mare festival internațional din Polonia
Județul Cluj va fi reprezentat în această săptămână la unul dintre cele mai importante evenimente internaționale dedicate folclorului, iar jocul, muzica, portul popular și tradițiile românești vor ajunge în fața unui public din întreaga lume. Festivalul Internațional de Folclor al Ținuturilor Montane de la Zakopane, Polonia, își desfășoară cea de-a 57-a ediție în perioada 21–27 august 2026.
Participarea clujenilor este una importantă, atât prin prezența unei formații în competiția oficială, cât și printr-un moment special dedicat României.
„Dor de Joc” reprezintă România în competiția internațională
Unul dintre momentele așteptate ale festivalului va fi participarea Școlii de Dans Tradițional Românesc „Dor de Joc” din Cluj-Napoca, care va reprezenta România la secțiunea de folclor artistic.
Formația funcționează în cadrul Asociației Culturale „Readucem Tradiția în Zilele Noastre” și este coordonată de profesorii coregrafi Crina-Alexandra și Marian-Andrei Mezdrea. Cei doi au o experiență de peste două decenii în domeniul dansului tradițional românesc și pregătire coregrafică la Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca.
Pentru participarea de la Zakopane, „Dor de Joc” va pune în valoare repertorii tradiționale din Câmpia Transilvaniei, cu jocuri din Ceanu Mic și Frata.
Spectacolul nu se limitează însă la dans. Coregrafia este construită astfel încât să redea atmosfera unei comunități tradiționale, prin îmbinarea dintre dans, muzică, personaje și obiceiuri.
Sătenii din Morlaca, moment special de „Ziua României”
Prezența Clujului în Polonia nu se oprește aici. Pe 25 august 2026, Grupul tradițional al sătenilor din Morlaca va participa la manifestările dedicate „Zilei României la Zakopane”.
Clujenii vor prezenta publicului internațional elemente autentice din viața satului românesc: costume populare, jocuri și cântece, tradiții, obiceiuri și gastronomie tradițională.
Participarea este și rezultatul activității de cercetare și documentare desfășurate în comunitatea din Morlaca de Centrul de Cultură și Artă „Tradiții Clujene”. În ultimii ani, au fost documentate numeroase tradiții locale, inclusiv obiceiurile de iarnă și elemente legate de gastronomia specifică satului.
Un festival unde tradițiile din întreaga lume se întâlnesc
Festivalul de la Zakopane reunește în fiecare an formații și comunități care își promovează patrimoniul cultural. În 2026, la eveniment sunt anunțați participanți din mai multe țări, printre care România, Polonia, Bulgaria, Croația, Cehia, Portugalia, Italia - Sardinia, Senegal, Slovacia, Turcia, Ungaria și Bosnia și Herțegovina.
Competiția este împărțită în trei mari categorii: folclor tradițional, folclor artistic și folclor stilizat, iar prestațiile sunt evaluate de un juriu internațional de specialitate.
Tema ediției din acest an este „Lumea credințelor muntenilor - la granița dintre sacru și magie”.
0 Comentarii