Tavi Colen și Emma de la ZU și-au jurat iubire în fața preotului și a lui Dumnezeu, fiind unul dintre cele mai solide cupluri din shobiz-ul românesc autohton.
CTP Cluj anunță că mijloacele de transport în comun vor circula după un program special, în perioada sărbătorilor de Rusalii.
Lacul Sfânta Ana, din apropiere de Tuşnad, are cea mai pură apă din România!
Este haos total la CFR Călători, după ce pasagerii din întreaga țară au fost nevoiți să aștepte zeci sau sute de minute în gări și chiar și pe câmpuri din cauza trenurilor stricate sau întârziate.
O nouă ,,bătălie” între betoane și natură se dă în Cluj. De această dată este vorba despre proiectul “Rethinking Someș,” porțiunea de râu din Grigorescu.
Zilele acestea, în Cluj are loc TIFF, unul dintre cele mai importante evenimente culturale ale anului. Unii clujeni spun însă că, plăcerea vizionării unei proiecții de film a ajuns să fie umbrită de cei care fumează non-stop.
O clujeancă stabilită de douăzeci de ani în Spania, a reușit să formeze o comunitate online de peste 14.000 de voluntari români activi, gata să sară în ajutorul conaționalilor.
Arhivele din secolul al XVIII-lea consemnează că în Țara Românească a apărut prima carte de bucate, cu un titlu pe cât de hilar, pe atât de descriptiv: ,,Carte întru care să scriu mâncările
Este deja cunoscut faptul că pentru a pune mâna pe banii voștri, infractorii cibernetici sunt în stare să se folosească de numele oricui doar pentru a părea credibili pentru cateva minute.
Nu toți șoferii se obosesc să pună frână și să se oprească la semafor când acesta arată culoarea roșie. Un astfel de caz s-a întâmplat ieri, 19 iunie, în Cluj,
Valul de căldură va persista și astăzi în cea mai mare parte a Transilvaniei, inclusiv în județul Cluj.
În Transilvania, la 2 ore și jumătate de Cluj-Napoca, se află o comună de care până și regele Charles s-a îndrăgostit și unde casele costă sute de mii de euro!
Mihai Suciu, medic Primar Urolog la Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal din Cluj susține că, pe parte de Urologie și Tansplant, noul Spital Regional de Urgență nu reflectă cererea de astăzi, fiind gândit pentru numărul pacienților de acum 1
Sebi, un tânăr din Câmpia Turzii, județul Cluj, a decedat în Spania.
Certurile între vecini din cauza animalelor, sunt tot mai frecvente la Cluj, zgomotul produs de acestea fiind, de obicei, principalul motiv.Acest este și cazul unei familii din Cluj, care nu se mai poate odihni de mai bine de doi ani, din cauza cocoșilo
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber, miercuri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, cu timpul de 46 sec 88/100.
Un bărbat de 63 de ani a fost găsit decedat într-un imobil de pe strada din Câmpia Turzii.
Un locuitor din Apahida a filmat un adevărat dezastru ecologic care are loc pe pe pârâul Mărăloiu din comuna Apahida, județul Cluj. În video-ul trimis pe Știri de Cluj se vede în ce hal arată zona Valea Mărăloiu din cauza deversărilor ce se fac în acest
Se pare că nici astăzi nu vom scăpa de caniculă. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis noi avertizări meteo de canicule, valabile în întreaga țară.
Un clujean a întrecut orice limite de bun simț când și-a abandonat trotineta închiriată exact în mijlocul drumului
Un motociclist a fost rănit în această seară pe drumul european în comuna , Florești, județul Cluj. Circulația a fost blocata minute bune, iar timp de aproape o oră s-a circulat alternativ pe câte o bandă.
Un fost director de bancă este unul dintre cei trei membri ai familiei din Cluj găsiți electrocutați lângă o piscină în colonia Sopor din Cluj-Napoca. Ovidiu Mureșan, în vârstă de 46 de ani, era considerat de prieteni un „om extraordinar”. Alături de el a
Alina Ceușan a dezvăluit când va decide numele fiicei sale și a explicat de ce nu a făcut asta până acum. Influencerița și soțul ei se pregătesc intens pentru sosirea celui de-al doilea copil.
Astrologii anunță o vară de excepție pentru anumite zodii, care par să aibă „abonament” la noroc.
Creatorii UNTOLD sunt alături de elevii de 10 ai României într-o nouă inițiativă “BAC DE 10”, cea mai longevivă campanie de încurajare a performanței prin educație. Performanța elevilor de 10 va fi recompensată cu experiențe memorabile și anul acesta, cei
Trecem în fiecare zi pe lângă tot felul de clădiri fără să știm povestea din spatele acestora sau importanța pe care o aduc orașului Cluj-Napoca.
Programul de funcționare a nouă linii M sunt afectate de către lucrările de modernizare, în zona unui restaurant, și lucrările la rețelele publice de pe partea carosabilă pe raza Florești, strada Avram Iancu, zona ONCOS.
Un tătic din Cluj-Napoca a ajuns la capătul puterilor, după ce copilul nu i-a fost acceptat la creșă. Bărbatul spune că deși s-a născut în Cluj-Napoca și a locuit aici toată viața lui, copilul acestuia nu a mai prins loc. În schimb spune el, copiii celor
Primele zile de caniculă din această vară își spun deja cuvântul.
De miercuri, 18 iunie, până vineri, 20 iunie, codul galben și codul portocaliu de căldură va afecta mersul trenurilor. Se anunță întârzieri mai mari și situații în care instalațiile de aer condiționat