Vești bune pentru o parte din studenții clujeni, care la începutul acestui an au pierdut o tută importantă de trenuri, dar care va fi repusă în funcțiune în a doua jumătate a anului.
La finalul anului trecut, consilierii locali din cea mai mare comună a României au făcut bilanțul proiectelor ambițioase care urmează să schimbe fața Floreștiului și au decis să aprobe finanțarea multianuală a unor obiective de investiții, începute în anu
În această săptămână, elevii din județul Cluj se bucură de „Vacanța de schi”, o oportunitate perfectă pentru iubitorii sporturilor de iarnă de a petrece timp pe pârtiile de schi. Veștile sunt excelente pentru toți cei care își doresc o escapadă în zăpadă!
Care sunt top 10 cele mai bune filme din istorie pe care nu trebuie să le ratezi și să le vizionezi cel puțin o dată în viață
Cartierul Bună Ziua din Cluj-Napoca va beneficia cândva de prima sa școală, un proiect esențial pentru educația celor mici, având în vedere dezvoltarea rapidă a zonei. După patru ani de la propunerea inițială, proiectul pentru construirea unității de învă
Cea mai cunoscută nutriționistă din România a vorbit despre un aliment foarte sănătos, care poate fi consumat frecvent fără probleme.
Continuă tragerile din Poligonul Militar din comuna Florești! Conform unui anunț al MApN, în luna februarie 2025 vor avea loc nu mai puțin de 11 antrenamente în poligon.
Antrenorul U Cluj Ioan Sabău a adus cuvinte de laudă și de încurajare la adresa unuia dintre cei mai apreciați jucători ai echipei. El a spus că tânărul are mult potențial, și cu multă muncă, poate ajunge departe.
Cluj-Napoca va găzdui unul dintre cele mai impresionante centre de entertainment din România: Hype Arena by Kiddo! Conceput ca un mix unic între sport, aventură și tehnologie, acest spațiu de 1.800 mp va deveni destinația ideală pentru copii, adolescenți
Clujul se numără printre județele cu cele mai multe filme dizolvate în 2024! Anul acesta au fost dizolvate în Cluj 2.490 de firme cu peste 22% mai multe decât anul trecut.
După patru ani de când proiectul a fost propus de către USR, Cluj-Napoca este aproape de a alege companiile care vor construi noua școală din Cartierul Bună Ziua.
O casă veche situată în cartierul Grigorescu a fost scoasă la vânzare cu impresionanta sumă de 520.000 de euro.
Un bărbat a ajuns în spatele gratiilor după ce a intrat în curtea unei case și a furat o bicicletă. Individul a intrat în curtea unei locuințe, a înșfăcat bicicleta și s-a făcut nevăzut.
Îndrăgitul artist Culiță Sterp a vorbit despre una dintre cele mai gerle perioada din viața sa. Cântărețul susține că a rămas profund afectat de faptul că tatăl lui a fost la închisoare.
Un deputat clujean, membru USR, i-a cerut Elenei Lasconi să nu candideze la alegerile prezidențiale și să îl susțină pe Nicușor Dan. Acesta a argumentat că actualul primar al capitalei are mai multe șanse de a câștiga.
Planul de criză a fost activat astăzi pe Aeroportul Internațional "Avram Iancu" Cluj după ce un avion care se deplasa cu ruta Brașov - Londra - Luton a emis un mesaj pan-pan
Andrei Rațiu, fundașul dreapta al echipei naționale a României, a fost transferat la FC Barcelona pentru suma de 5.000.000 de euro, la care se adaugă un jucător cedat de catalani din academia La Masia.
Compania clujeană de servicii IT specializată în transformarea digitală, a lansat un studiu despre impactul Inteligenței Artificiale asupra sectorului de business, la care au participat 2.300 de manageri și factori de decizie din 34 de țări.
Cinci vaci și un vițel, dar și mai multe scule au fost furate în toiul nopții de la un adăpost de animale din Săvădisla.
Un influencer a fost ridicat de poliție în această dimineață, după ce acesta l-a amenințat cu moartea pe Președintele interimar Ilie Bolojan. Filmarea în care a făcut acest lucru este încă online, în ciuda regulilor pe care le încalcă.
Pompierii au intervenit astăzi pentru a stinge un incendiu care a izbucnit la o autoutilitară pe strada Corneliu Coposu, Cluj-Napoca, astăzi, 18 februarie, în jurul orei 11:00.
Cristi Balaj a comentat declaraţiile lui Neluţu Varga despre demiterea lui Dan Petrescu. Mai mult decât atât, el a făcut praf un jucător important de la CFR Cluj.
Cea mai populară dubită a orașului Cluj-Napoca a stârnit discuții aprinse, după ce a fost parcată neregulamentar în curtea unuia dintre cele mai mari supermarketuri din Mănăștur. Șoferul a fost criticat și ridiculizat de către clujeni.
Clujenii sunt tot mai fericiți în cuplu! Numărul divorțurilor a scăzut în decembrie 2024, comparativ cu luna anterioară, dar și cu aceeași perioadă a anului anterior.
Haos în traficul din Cluj! Un șofer agresiv a blocat intenționat o stradă întreagă: „A început un joc periculos”
Mihail, interpretul cunoscut pentru piesele ,,Mă ucide ea” și ,,Dincolo de noi”, s-a izolat într-o cabană de pe malul lacului Tarnița, timp de nouă luni. Aristul a recunoscut că a simțit o presiune copleșitoare
Economia Clujului rămâne una dintre cele mai mari din țară, dar în ciuda așteptărilor pe care le-ar avea locuitorii, județul nu se mai bate cu capitala și rămâne cu mult în urma Bucureștiului și a Timișului.
O bunicuță din Cluj-Napoca a trecut prin clipe de coșmar, după ce fiul său alcoolic a început să o bată cu bestialitate.
Porcii din Cluj s-au săturat de viața la sat și ,,s-au mutat” în orașe! Recent, mai multe animale au fost filmate plimbându-se nestingherite printre trecători, pe străzile din Cluj.
Gigi Becali, patronul FCSB, a susținut o conferință de presă la o zi după victoria echipei sale împotriva Gloriei Buzău, scor 2-0, în etapa a 27-a din Superliga. Finanțatorul roș-albaștrilor