Povestea ștrandului Babeș, probabil cel mai faimos din Cluj! A dispărut de circa 20 de ani, dar era ceva fantastic - FOTO


Ștrandurile erau o binecuvântare în lunile de vară, așa cum iarna, patinoarele erau bucuria locuitorilor Clujului. Când temperatura aerului depășea 20 de grade Celsius, porțile ștrandurilor se deschideau, fiind printre locurile de agrement cele mai frecventate.

Dezvelirea corpului în public la ștrand

În perioada interbelică, pe lângă băile publice în care existau bazine încălzite, destinate relaxării, ștrandurile orașului ofereau cetățenilor posibilitatea de a se alinia lumii occidentale care începea să se bucure de beneficiile soarelui și ale apei, corpul începând să fie din ce în ce mai expus. Emanciparea femeii permitea acum ca după corsetul împovărător să apară în costum de baie, lăsând libere brațele și picioarele. Cele mai cunoscute ștranduri erau ștrandul din Parcul Mare și ștrandul din Parcul Babeș, dar erau destui locuitori ai orașului care preferau scăldatul în Someș.

Perioada comunistă și ștrandurile Clujului

Spre deosebire de Parcul Babeș, unde se afla un singur bazin de dimensiuni olimpice, frecventat de obicei de lumea academică a orașului (studenți, cadre didactice), în Strandul Municipal existau patru bazine care se adresau tuturor categoriilor de vârstă: de la bazinul pentru copii, la bazinul destinat înotătorilor cu experiență. În partea dreaptă a bazinului mare, exista o trambulină cu două platforme pe care tinerii își etalau abilitățile la „proba de sărituri”. În limbajul popular, „fejes” (în cap) și „bicska” (briceag) erau erau săriturile experimentaților, iar „hasas” (pe burtă) erau ale începătorilor. Lângă trambulină se găsea o plajă cu nisip pentru cei care doreau să se bronzeze, simțindu-se ca pe malul mării. Peste Canalul Morii, zona cu iarbă era preferata persoanelor care doreau să se odihnească la umbra copacilor seculari. Jocurile cu mingea și concursurile de înot între prieteni întregeau atmosfera plăcută a ștrandului. Prețul de intrare era simbolic, 50 de bani pentru copii, încurajând astfel petrecerea timpului liber într-un loc de agrement care fortifica organismul celor mici și bucuria „scăldatului”. Închirierea unei cabine în care oamenii se puteau schimba, dar și ține lucrurile de valoare cu care veneau la ștrand și hainele de stradă, costa 10 lei și era de fapt o garanție pentru lacăt, garanție care se restituia la plecare, la predarea lacătului.

O altă variantă era Strandul Clujana, situat în apropierea cunoscutei fabrici de încălțăminte, frecventat în general de populația din zona industrială a orașului.

Ce mânca lumea la ștrand?

Exista o grădină de vară în interiorul ștrandului, unde se găseau produse specifice: mici, cârnați și alte preparate la grătar, bere, celebrul sirop cu sifon și oranjadă. Marea majoritate își aducea de acasă pâine cu unt și ardei, fiind excluse mezelurile. Unii își aduceau chiar mâncare gătită în mici recipiente.

Vânzătorii ambulanți de dulciuri care în timpul anului scolar își făceau veacul în preajma Turnului Croitorilor, vara aduceau delicioasa înghețată la intrarea în ștrand, spre bucuria copiilor si nu numai.

Dr. Ancuța-Lăcrimioara Chiș

Manager Asociația Clujul de altădată

Comentarii Facebook