Istoria bogată a Statuii Lupa Capitolina din Cluj-Napoca, care era prezentă în Piața Unirii acum mai bine de 80 de ani


Statuia Lupa Capitolina din Cluj, numită și Statuia Lupoaicei de către clujeni, este o copie a Lupei Capitolina din Roma, care a fost dăruită în anul 1921 de municipalitatea din Roma orașului Cluj, ca simbol al legăturii de latinitate între Italia și România.

Această statuie are o mare însemnătate pentru clujeni.

Monumentul a fost amplasat inițial în Piața Unirii, chiar în fața statuii lui Matei Corvin, iar festivitatea de dezvelire care a avut loc la 28 septembrie 1921 a fost prezidată de Iulian Pop, primul primar român al municipiului. 

La 22 decembrie 1989, la o zi după evenimentele soldate cu victime din Piața Unirii, pe soclul statuii a fost arborat un steag negru. Zile în șir au ars lumânările lângă statuia Lupoaicei, chiar dacă locul jertfei fusese ceva mai încolo, la intersecția de la Continental. Clujenii au simțit nevoia să vină la Lupoaică să se reculeagă și să păstreze un moment de reculegere pentru cei căzuți.

lupoaica-eroilor1.jpg

În anul 1994 statuia a fost luată de pe amplasamentul său de la intersecția Bd. Eroilor cu Piața Unirii și a fost înlocuită cu Monumentul Memorandiștilor. De această dată, Statuia Lupoaicei a fost mutată la Muzeului de Istorie a Transilvaniei, unde a fost restaurată de sculptorul Liviu Mocan .După restaurare, monumentul a fost amplasat pe un alt loc, la jumătatea Bulevardului Eroilor, potrivit Cluj.com.

În 2006, cu ocazia demarării lucrărilor vizând realizarea zonei pietonale, ea s-a reîntors la muzeu, unde sculptorul Tiberiu Kolozsi a supus-o unui nou proces de restaurare. În final, pe 29 noiembrie 2008, Lupa Capitolina a revenit pe soclul său de pe Bulevardul Eroilor, în fața Catedralei greco-catolice „Schimbarea la Față”

Lucru mai puțin cunoscut este faptul că unul dintre cei doi gemeni a fost furat și transformat în îngeraș pentru o criptă din Cimitirul Central. Din fericire, acest element important al statuii a fost recuperat, reluându-și locul în frumoasa compoziție monumentală.

Comentarii Facebook