FOTO. Imagine RARĂ cu Piața Unirii a anilor ‘60. „Parcă era altceva...nu BETON!!”
Piața Unirii nu a fost mereu amenajată cu granitul de acum și echipată cu 'băncile smart', unde îți poți încărca telefonul. Înainte de versiunea curentă, pe care o cunosc clujenii, anii 1960 prezentau o versiune total diferită a pieții, una verde, lipsită de betoane. Imaginile pieței vechi par incomparabile cu cea de acum.
Pe rețelele de socializare a apărut o vedere care a stârnit nostalgia clujenilor. Piața Unirii pare de nerecunoscut într-o carte poștală din anii 1960, care ne arată un centru mult mai verde, care contrastează realitatea actuală.

Actuala Piață a Unirii a constituit ”inima” orașului medieval Cluj, care era grupat în jurul Bisericii Sf. Mihail. Piața este cea mai mare ca dimensiune din vechile piețe aflate în centrul și sud-estul Europei. Totuși, prima piață a Clujului a fost Piața Mică (actuala Piața Muzeului), iar apoi a apărut, în Evul Mediu, și Piața Mare, actuala Piața Unirii.
La finalul secolului XIX numele s-a schimbat în Piața Principală, iar după un timp a fost denumită Piața Regele Matia, după numele lui Matia Corvin.
Între anii 1952-1980, a fost denumită Piața Libertății, iar după Revoluție a căpătat numele actual, de Piața Unirii.
Cum s-a schimbat Piața Unirii (fosta Piața Libertății) în ultimul secol
Comuniștii au modificat tot centrul, rezultatul a fost similar unei grădini botanice.

Perioada de după Revoluție a fost mandatul lui Gheorghe Funar, care a săpat o groapă uriașă în Piața Unirii și a vopsit băncile. Lucrurile au revenit la normal după 2004, dar apoi Primăria a pus la cale pietonalizarea centrului, reușită într-o mică măsură. Costul plătit a fost pierderea zonelor verzi din Piața Unirii și Bulevardul Eroilor.

Fotografiile de mai sus au fost preluate de pe pagina de Facebook ”Amintiri din Vechiul Cluj”, unde au stârnit o multitudine de reacții: „Unii ne-am bucurat de aceasta piață și acum pot afirma ca o percep straniu, deșertică, mutilată”; „Pentru cine regretă verdele de atunci - granitul de acum e din păcate exact pentru ce își doresc majoritatea locuitorilor în Cluj acum - târguri, concerte, etc.”; „O amenajare peisagistica foarte frumoasa! Oare mai avem, pe undeva, ceva asemanator in Cluj?”
Foto: Amintiri din Vechiul Cluj/Tamas Lang & Valentin Manache
17 Comentarii