”Coada calului” lui Matei Corvin, locul de întâlnire când nu erau telefoane mobile, Facebook și Whatsapp


Una dintre poveștile romantice ale Clujului este locul de întâlnire de dinainte de Revoluție și din anii de după. O dată cu anul 2000, când telefoanele mobile au prins avânt în Cluj-Napoca, iar tinerii s-au putut întâlni mult mai ușor, farmecul s-a mai disipat, dar nu s-a pierdut complet.

Inaugurarea Grupului Statuar Matei Corvin din Piața Libertății s-a făcut în 12 octombrie 1902. 

Statuia a ajuns la Cluj pe data de 15 august 1902. Lucrările de ridicare a statuii și finalizarea structurii de către sculptorul Fadrusz s-au finalizat în octombrie. 

Dezvelirea oficială a monumentului s-a făcut în 12 octombrie 1902.

f96cb06efaf2d80a00b2d01fad0b05cb.jpg

Imaginile de mai sus prezintă ”invelirea” statuii si momentul imediat dinainte de dezvelirea oficială din 1902.

Rapid, statuia a devenit un simbol al Clujului. Frumoasa Piață în care a fost amplasată, cu băncile din fier forjat amplasate în spatele statuii, a ajuns rapid locul preferat de întâlnire pentru îndrăgostiți și nu numai. 

Într-o epocă în care oamenii vorbeau când se întâlneau în persoană sau la telefon pentru a stabili când și unde se ”văd”, statuia lui Matei Corvin a devenit punctul zero al Clujului. 

Așa a apărut vorba ”Ne vedem la coada calului”, care încet își pierde din farmec. Acum, oamenii vorbesc la telefon sau comunică prin mesaje rapide și se pot localiza aproape în orice moment. Cu toate acestea, mai sunt romantici care se întâlnesc pe băncile din spatele statuii lui Matei Corvin. 

Comentarii Facebook