Doroftei e categoric: Macingo nu mai are ce căuta în box. E un bătăuș!

 

Președintele Federației Române de Box, Leonard Doroftei, a declarat că Alexandru Macingo, boxerul care a lovit mai mulți clujei cu pumnul pe strada Paris, nu mai are ce căuta în box.

 

Doroftei a spus că nu se poate răzgândi în ceea ce-l privește pe Alexandru Macingo. ”Este recidivist. A mai lovit la un meci de box după ce s-a terminat înfruntarea. Macingo s-a bătut cu un boxer după ce a fluierat arbitrul și atunci l-am avertizat și l-am reprimit în competiții. Acum nu se mai poate. Dacă tolerăm un astfel de comportament nu facem, bine sportului”, a declarat Leonard Doroftei.

 

El a mărturisit că și el a început luptându-se în stradă, dar că a înțeles la timp că boxul este un sport, iar confruntările sunt în ring. 

 

Unul dintre antrenorii care l-au pregătit pe Alexandru Macingo au cerut clemență, dar Leonard Doroftei a fost ferm pe poziție. 

 

ALEXANDRU MACINGO a lovit în luna aprilie 2014 cu pumnul trei persoane, pe strada Paris, conform jocul ”knockout game”, care presupune ca victimele să fie puse la pământ cu o lovitură de pumn. 

 

Prima victimă, Adrian B., a fost operată la Clinica de Boli Maxilo Faciale, având dublă fractură de mandibulă, primind 50 de zile de îngrijiri medicale. 

 

A doua victimă a lui ALEXADRU MACINGO este studentul Cătălin Cioban. El a ajuns la Clinica de Ortopedie, cu o fractură la mână. Paul Apoahidean, a treia victimă, a ajuns la Clinica de Neurologie. El s-a lovit la cap după ce a lovit bordura și are nevoie de 20- 25 de zile de îngrijiri medicale.

 

Boxerul Alexandru Macingo a fost ARESTAT. Au trecut două luni de când trei clujeni au fost făcuți knockout pe strada Paris

Comentarii Facebook