Tumoare de 700 de grame extirpată la Cluj. Medicul Teofil Lung: Copilul va rămâne fără un ochi, o ureche și jumătate de față - VIDEO
Băiețelul de 5 ani din Călărași, care a avut tumoră uriașă pe față, a fost operat cu succes de medicii clujeni. Tumora extirpată avea 700 de grame.
Cazul este deosebit de complex, iar medicii clujeni au rămas șocați când l-au examinat pe Andrei Dima. Tumora i-a acoperit jumătate din față și s-a extins spre plămâni și creier. ”La plămâni este coborâtă tumora până la domul pleural. Sunt prinși și ganglionii. Toată baza craniului, toate oasele de la baza craniului, sunt erodate și tumora pătrunde în cutia craniană. Pătrunde în orbită, în maxilarul superior, în mandibulă. Aici în fosa temporală. Vine în cavitatea bucală, în așa fel încât copilul nu își mai poate deschide gura. Este mare de tot. Coboară până în zona cervicală, în zona gâtului. Va rămâne fără ochi. Copilul ăsta rămâne fără ochiul stâng, fără maxilar, fără mandibulă și arcadă”, a explicat profesorul Teofil Lung, șeful Clinicii de Chirugie Maxilo-Facială Cluj.
Chirurgul clujean este singurul din România care s-a încumetat să facă această operație deosebit de dificilă. Andrei Dima a fost diagnosticat cu această cumplită maladie în urmă cu un an și trei luni. Părinții l-au dus la Institutul Fundeni din București, unde a făcut chimio-terapie, dar fără niciun efect pozitiv. ”Tumora a început să crească alarmant și s-a extins foarte mult”, a spus mama băiețeului.
Cristina Dima povestește că Andrei a fost foarte curajos înaintea acestei operații și chiar i-a îmbărbătat. ”Pe mine el m-a făcut să merg mai departe. Îmi spune: ”Mamă nu mai plânge și multe altele. Nu ți-am promis eu ție că eu am să mă fac bine”. A promis că se va face bine”, a mai spus mama copilului.
”Am mare încredere în domnul profesor. A fost om dintr-o bucată. Mi-a spus că pot veni să îl vadă. Eu sunt bucuros, am și emoții. Să dea Dumnezeu să se termine cu bine”, a mai spus Gheorghe Dima.
Operația a durat 4 ore, iar tumora de 700 de grame a fost extirpată. După această intervenție, copilul va trebuie să facă și unele intervenții chirurgicale estetice.
2 Comentarii
Dumnezeu sa-l ocroteasca pe Andrei si familia sa ! Multa sanatate si reusite in operatiile viitoare!
Domnului profesor Lung, multa sanatate si adanc respect pentru tot ceea ce face !
multa sanatate ii doresc!
felicitari d-lui doctor.